Kremlinul a declarat marți că Rusia nu a renunțat la moratoriul (nr. o amânare de plată a datoriilor unui debitor) privind testele nucleare. Acesta a respins o sugestie a editorului unui canal de televiziune de stat potrivit căreia Moscova ar trebui să detoneze un dispozitiv termonuclear în Siberia ca avertisment pentru Occident.
Președintele Vladimir Putin conduce cea mai mare putere nucleară din lume. Acesta a avertizat în mod repetat Occidentul că orice atac asupra Rusiei ar putea provoca un răspuns nuclear.
Ultimul test nuclear al Uniunii Sovietice a avut loc în 1990. Ultimul test nuclear al Statelor Unite a avut loc în 1992. Franța și China au efectuat ultimele teste nucleare în 1996, potrivit ONU.
Va folosi Rusia armele nucleare?
Kremlinul a declarat că nu a renunțat la moratoriu atunci când a fost întrebat despre remarcile Margaritei Simonyan, redactorul-șef al postului de televiziune finanțat de stat RT. Aceasta a sugerat că Rusia ar trebui să detoneze o bombă nucleară deasupra Siberiei.
„În prezent, nu am părăsit regimul de renunțare la testele nucleare. Nu cred că astfel de discuții sunt posibile acum din punct de vedere oficial”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a adăugat faptul că declarațiile lui Simonyan nu reflectă „întotdeauna” poziția oficială a Moscovei.
Simonyan a declarat că criza ucraineană se îndreaptă spre un ultimatum nuclear. Occidentul nu se va opri până când Rusia nu va trimite un mesaj nuclear.
„Un ultimatum nuclear devine din ce în ce mai iminent și din ce în ce mai imposibil de evitat. Ei nu vor da înapoi decât dacă este dureros pentru ei”, a declarat Simonyan.
Retorica nucleară a televiziunii de stat ruse a fost deosebit de ascuțită la sfârșitul anului trecut. Totuși, a fost mai liniștită în prima jumătate a acestui an, conform reuters.com.