Putin rămâne din ce în ce mai izolat pe scena relațiilor internaționale. Următorul stat care se îndepărtează de Mosccova este Kazahstan, acesta nu vrea să achite factura la gaze cu ruble rusești. Se pare că nemulțumirea constă în faptul că partenerii Rusiei din Uniunea Economică Eurasiatică (EEU), o varianta asiatică a Uniunii Europene, ar trebui să aibă și posibilitatea de a achita și cu altă valute în afară de cea rusească.
Declarația înaltului oficial kazah este un bun indicator al nemulțumirii fostelor state sovietice din Asia Centrală în materie de relații comerciale dintre Moscova și restul statelor din Uniunea economică Eurasiatică. Acestea din urmă sunt din ce în ce mai consțiente de noua lor influență, din moment ce Kremlinului îi este interzis accesul pe piața europeană.
Uniunea Economică Eurasiatică vociferează din ce în ce mai des în fața lui Putin
Cele cinci state membre ale EEU au în vedere fundamentarea unei piețe unice pentru petrol și gaze, iar Moscova a propus ca monedă de plată rubla rusească, potrivit declrației făcută de Bulat Akchulakov în cadrul unei conferințe.
Kremlinul solicită tot mai des clienților săi să achite notele de plată pentru energie în ruble, pe fondul restricițiilor pe care Bruxelles-ul le-a impus Moscovei. Această măsură pe care tot încearcă să o impună Kremlinul are două direcții de acțiune.
Prima constă în faptul că își protejează resursele financiare care sunt supuse riscului de a fi blocate de către băncile străine iar ce de-a doua, potrivit economiștilor, ar conduce la limitarea rolului pe care îl deține dolarul la nivelul comerțului global.
Kazhastanul care are stattului de a doua putere economică din Uniunea Economică Eurasiatică se împotrivește acestei decizii, care deocamdată este unilaterală. Relațiile comerciale dintre Kazahstan și Rusia sunt reciproce atât din perspectiva importului cât și a exportului de gaze. Din nefericire pentru, regimul de la Astana, anumite regiuni din Kazahstan sunt bogate în hidrocarburi. Are o frontieră cu Federația Rusă de peste 7600 de kilometri.
Kazahstanul și-a manifestat sprijinul pentru Europa
Cele două state nu sunt la primele contre de acest fel, în luna iulie a acestui an președintele kazah Kassym Jomart Tokaiev a avut o conversație telefeonică cu președintele Consiliului European Charles Michel, în care cel dintâi și-a exprimat dorința de a sprijini Uniunea Europeană pentru ca cea din urmă să treacă peste penurie de energie.
La mai puțin de 24 de ore, un tribunaș disctrictual din orașul-port Novorossis din Rusia a decis să închidă terminalul prin care ester livrat spre Europa majortitatea „aurului negru”, pentru o perioadă de 30 de zile.
Este vorba de conducta de petrol Caspian Pipeline Consortiun (CPC), care face legătură între zăcământul petrolier Tengis din zona de vest a Kazahstanului și tranzitează teritoriul federației Ruse către Marea Neagră. Agenția rusă de reglementare Rostransnadzor a costat în instalațiile CPC din Novorossisk, abateri de la normele de mediu și a solicitat tribiunalului sistarea livrării pentru 90 de zile.
„Cred că închiderea terminalului din apropiere de Novorossisk, prin care se livrează petrol din conducta CPC, face parte dintr-o serie de evenimente care au loc din motive pur politice”, a declarat pentru DW Michail Krutichin, un expert rus în materie de energie şi partener al firmei de consultanţă RusEnergy, potrivit hotnews.ro
Aceiași opinie o împărtășește și Leyla Aliea, politolog expert spațiul est european, din cadrul Universității Oxford„ Mai degrabă este o reacţie la tendinţa tot mai manifestă a Kazahstanului de a face o politică independentă de Moscova”.