Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia, majorări tot mai mari la electricitate și gaze. Țara lui Putin înregistrează a doua creștere din 2022
Lumea la zi

Rusia, majorări tot mai mari la electricitate și gaze. Țara lui Putin înregistrează a doua creștere din 2022

Rusia, majorări tot mai mari la electricitate și gaze. Țara lui Putin înregistrează a doua creștere din 2022
Sursă foto: Biziday

Consumatorii casnici din Rusia vor avea mai mult de plătit pentru facturile la gaze și electricitate, în urma majorărilor făcute de autoritățile din țara lui Vladimir Putin. Publicațiile de presă au transmis joi că prețul gazului va fi mărit cu 8,5%, iar cel al electricității cu un procent de 9%. Conform unui sondaj, 4 din 10 cetățeni din Rusia au spun că salariul le este insufucient de la o lună la alta.

Electricitatea și gazele nu sunt singurele care vor avea creșteri înregistrate în dreptul prețurilor. Apa și căldura vor avea, de asemenea, majorări în aria costurilor. Acest fapt simbolizează majorarea cu numărul doi a tarifelor în anul curent, respectiv 2022. Dpa a precizat că în mod normal, cetățenii se așteaptă la majorări de preț în luna iulie din fiecare an.

Doar pe parcursul acestui an, costurile la utilități s-au majorat cu 4%. Ministerul Economiei a transmis la începutul toamnei că tarifele vor crește din nou în decembrie din cauza nevoii de a fi reparate conductele de apă și de gaze. În acest sens, costurile ar însemna să aibă o parte transferată către consumatori, informează HotNews.

Rata inflației din Rusia

Populația din Rusia are de înfruntat o inflație formată din două cifre după ce armata din Moscova a declarat război Ucrainei și a invadat-o, în 24 februarie 2022. Cu toate că rubla a prins avantaj în fața monedelor cunoscute precum euro sau dolar, echipamentele tehnice, precum și alte mărfuri de import au înregistrat un preț mai scump.

Rata anuală a inflației în Rusia a scăzut la 12,6% în octombrie 2022, de la 13,7% în luna precedentă, încetinind pentru a șasea lună consecutivă la cel mai scăzut nivel de când a început atacul asupra Ucrainei, în februarie. Prețurile au decelerat pentru produsele alimentare (12,1% față de 14,2% în septembrie), și pentru produsele nealimentare (14,1% față de 14,9%), compensând ușoara creștere a costului serviciilor (11,2% față de 11%).

De asemenea, prețurile de bază de consum au crescut într-un ritm mai lent (16,2 la sută vs 17,1 la sută). În ritm lunar, IPC a crescut cu 0,2%, reluând creșterea de 0,1% din septembrie și marcând cea mai puternică creștere a prețurilor din aprilie, susținând semnalul transmis de BNR de a opri ciclul de reducere a ratelor, informează Trading Economics.

Ce părere au cetățenii din Rusia

Dpa notează cum mai mulți economiști au sperat ca prețurile gazului să fie mai mici pe piața internă după scăderea exporturilor. Totuși, speranțele nu au fost îndeplinite, iar cetățenii din Rusia sunt tot mai îngrijorați cu privire la costurile de bază, care par să nu se mai oprească din creștere.

Mai mult decât atât, conform sondajelor de opinie, nu mai puțin de 43% de cetățeni ruși au transmis că salariul pe care îl primesc este insuficient pentru a trece de la o lună la alta.