Când Vladimir Putin a decis să înceapă reconstrucția Uniunii Sovietice prin cucerirea Ucrainei, nu și-ar fi dat seama că baza industrială a Rusiei era prea slabă pentru a-i susține aventurile militare. Pe măsură ce promisiunile sale de măreție internațională se ciocnesc cu realitatea de pe câmpul de luptă, el se confruntă cu nemulțumiri din partea aliaților, dar, și mai rău, cu acuzații de trădare.
Un lucru la care Rusia s-a priceput întotdeauna este anexarea teritoriilor. Cineva a calculat că Rusia, între aproximativ 1450, când Marele Ducat al Moscovei a intrat în drepturi, și dispariția Imperiului Rus în 1917, s-a extins cu o rată medie de trei kilometri pătrați pe oră.
Rusia în fața războiului
Primul Război Mondial a pus capăt imperiului. Lenin a denunțat imperialismul rusesc, declarând principiul autodeterminării naționale. Unele națiuni de la marginea vestică a Rusiei de atunci s-au desprins, dar Armata Roșie a readus Ucraina, Transcaucazia și Asia Centrală în sânul imperiului.
Sarcina de a răspândi comunismul și de a-l menține acolo necesita o mare mașină de război, care, la rândul ei, trebuia să aibă o bază industrială puternică. Industrializarea lui Stalin a acordat astfel o prioritate absolută producției militare. În anii 1930, și înainte ca reînarmarea lui Hitler să ia amploare, Uniunea Sovietică a produs mai multe tancuri decât restul lumii la un loc.
Armata sovietică a obținut cele mai bune echipamente și forță de muncă, precum și tehnologie și știință avansate. Locurile de muncă militare erau bine plătite și atrăgeau cei mai buni absolvenți. Aproximativ 15-20% din PIB-ul sovietic a fost dedicat domeniului militar-industrial. Ponderea reală a fost probabil mai mare, deoarece o parte din producția civilă a servit, de asemenea, nevoilor Ministerului Apărării și ale agențiilor sale, scrie Jerusalem Post.
În mare parte, Rusia s-a impus într-o țară în mod indirect, prin intermediul ajutorului militar. Însă, în cazul invadării Afganistanului în 1979, Federația Rusă și-a folosit propriile trupe. În același timp, în țările în care sistemul de tip sovietic fusese deja stabilit, Doctrina Brejnev prevedea utilizarea trupelor sovietice pentru a preveni schimbarea de regim, cum a fost cazul Cehoslovaciei în primăvara anului 1968. Spre deosebire de bolșevici, Mihail Gorbaciov a promis o ruptură definitivă de ceea ce însemnau ambițiile imperiale ale Rusiei. El a permis o retragere majoră a Uniunii Sovietice în Europa de Est în 1989. În urma acestor evenimente, Uniunea s-a prăbușit, creând 14 noi națiuni, dintre care unele nu au avut niciodată statute independente.
Realitatea Rusiei post-sovietice
Rusia post-sovietică conține încă aproape 200 de grupuri etnice, de la 3,7% din populație (tătarii), la doar o mână de reprezentanți. Dar acum are cel mai mic teritoriu din ultimele câteva secole. Decizia lui Gorbaciov a fost una politică; apoi au venit reformele de piață care au făcut imposibilă extinderea teritoriului Rusiei prin mijloace militare. În anii ’90, modelul economic al Rusiei a trecut de la autarhie la integrarea în sistemul economic global. Pe măsură ce prețurile petrolului, ale gazelor naturale și ale altor produse de bază au crescut, sporind veniturile din export ale Rusiei, pentru această țară a devenit mai ușor să importe decât să dezvolte producția internă.
Între timp, s-a schimbat și fața producției industriale în lume. Revoluția tehnologică i-a făcut pe producători să devină dependenți de înalta tehnologie din SUA. Globalizarea a deschis granițele și a creat o diviziune internațională a muncii și a lanțurilor de aprovizionare transfrontaliere.
Dezindustrializarea și corupția au fost de mult timp evidente și în domeniul militar-industrial. Potrivit unei investigații recente realizate de jurnaliștii ruși, Leninets, un uriaș contractor din domeniul apărării din Sankt Petersburg specializat în radare și echipamente de navigație, continuă să producă aceste componente doar într-un sfert din cele trei duzini de fabrici ale sale. Restul au fost închiriate sau transformate în centre comerciale și locuințe. Sumele imense alocate pentru dezvoltarea de noi sisteme sunt în mod obișnuit furate sau deturnate, fără ca nimeni să arate nimic. Nu este de mirare: biroul său de proiectare de pe malul Golfului Finlandei a fost înlocuit cu o vilă a unui proprietar prieten cu Putin.
Lipsa de resurse
Putin nu este un economist. Când a decis să reînvie visele expansioniste ale Rusiei și să recucerească vechile teritorii sovietice, începând cu Ucraina, nu și-a dat seama cât de puține arme produce Federația și cât de mult se bazează pe componente importate. De asemenea, producerea aestor componente a fost oprită de sancțiuni; chiar și țările care nu susțin sancțiunile occidentale sunt reticente în a vinde componente Rusiei, de teama ca acestea să nu devină și ele victime acestor sancțiuni.
Dar, după ani în șir de posibilă propagandă, rușii încă își văd țara ca pe o superputere militară. Și, dintr-o dată, nu poate învinge Ucraina, pe care, în aroganța lor imperială, au tratat-o întotdeauna cu dispreț și au considerat-o un stat eșuat.
Cu siguranță că Rusia eșuează pentru că trădarea a ajuns atât de sus la Kremlin, chiar și la președinte, care primește instrucțiuni directe de la Biden. „Șoimii” Rusiei susțin că aceasta luptă în Ucraina este cu o mână legată la spate. Aceștia vor o mobilizare la nivel național, un set de decrete de urgență pe timp de război și o economie „pe picior” de război. Ei cer bombardamente asupra Kievului, Lvivului și al altor orașe, precum și anihilarea infrastructurii civile, cum ar fi centralele electrice, liniile de cale ferată, podurile și barajele din întreaga Ucraină. Unii cer chiar aruncarea în aer a centralelor nucleare și utilizarea de arme nucleare tactice. Orice altceva mai puțin ar fi lașitate sau trădare.
Viitorul adevăr
Adevărul este că Rusia nu mai poate face acest lucru. Pur și simplu nu are resursele și puterea de foc necesare. O escaladare majoră a războiului și mai multe crime de război din partea Rusiei nu vor face decât să aducă mai multe arme, și arme mai avansate, în Ucraina. Ucrainenii se pricep din ce în ce mai bine să le folosească și învață să lupte într-un război modern.
