Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia presată de sancțiunile Occidentului. Premierul rus: ,,Situația se modifică rapid”
Lumea la zi

Rusia presată de sancțiunile Occidentului. Premierul rus: ,,Situația se modifică rapid”

Premierul rus Foto: TRT
Foto: TRT

În urma invaziei ruse din teritoriul Ucrainei de acum șase luni, Occidentul a emis numeroase sancțiuni împotriva Rusiei. Acestea nu au fost însă recunoscute până vineri, zi în care premierul rus a recunoscut creșterea presiunii sancțiunilor care este resimțită în țara condusă de Vladimir Putin.

Mihai Mișustin, ocupant al postului de Premier al Rusiei, a susținut că sancțiunile impuse de Occident au a înrăutățit tendințele negative din întregul glob, în situația în care atât băncile cât și instituțiile financiare și-au oprit acordarea de credite și asigurarea contractelor de vânzare a alimentelor din Rusia.

„Statele occidentale încearcă să acuze ţara noastră de criza alimentară globală, fiind extrem de conştiente că actuala situaţie reprezintă consecinţa directă a acţiunilor lor”, a declarant premierul.

Profitând de o întâlnire a Consilului Interguvernamental al Uniunii Economice Euroasiatice (UEE), Mihai Mișustin a avut o intervenție în care a explicat rolul organizației în aceste momente în care atât sistemul economic cât și cel commercial întregistrate la nivel global a scăzut lamentabil, potrivit HotNews.ro.

„Situaţia se modifică rapid. Occidentul colectiv sporeşte presiunea sancţiunilor împotriva Rusiei şi Belarusului, în pofida faptului că promotorii lor sunt afectaţi de consecinţele negative ale acestei politici”, a mai completat Mișustin.

Războiul din Ucraina

În data de 24 februarie 2022 Rusia a început invazia Ucrainei, la doar câteva luni în care au transportat peste 150.000 de soldați și echipamente militarie în apropierea granițelor Ucrainei. Ceea ce se resupunea a fi o agresiune pentru capturarea regiunilor Donețk și Lugansk din estul țării a devenit un război total, în care Rusia a atacat nu numai infrastructura militară a Ucrainei, ci și zone civile din orașe, spitale, școli, clădiri de locuințe.

„Cele mai bune formaţiuni ale Rusiei sunt angrenate în conflict, însă acestea nu au fost valorificate. Putin a încercat să obţină o „economie a forţei”, adică să obţină cât mai mult cu cât mai puţin efort, iar acest plan „a ricoşat”, explică Ionuț Şutea, expefrt în intelligence, specializat pe sisteme militare și conflicte armate.

Invazia a provocat o criza de refugiați cu cea mai rapidă creștere din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent însumând 6,6 milioane de ucrainieni care au plecat din țara natală.