Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia produce într-un an aproximativ 3 milioane de obuze de artilerie. A întrecut SUA și Europa
Lumea la zi

Rusia produce într-un an aproximativ 3 milioane de obuze de artilerie. A întrecut SUA și Europa

Rusia produce într-un an aproximativ 3 milioane de obuze de artilerie. A întrecut SUA și Europa
Sursa foto: arhiva companiei

Unele surse de la nivelul agențiilor de informații din NATO au transmis faptul că Rusia produce în fiecare lună 250.000 de obuze de artilerie. Într-un an, Rusia produce aproximativ 3 milioane de unități.

Acest lucru se întâmplă în momentul în care SUA și Europa, împreună, au o capacitate cumulată, anual, de doar 1,2 milioane de obuze.

SUA, producție mai mare

Conform informațiilor transmise de CNN, SUA doresc să își majoreze obiectivul de producție. Mai exact, încearcă să producă lunar 100.000 de obuze, până la finalul anului 2025. Totuși, acest lucru este pus în pericol de amânarea noului program de finanțare al Ucrainei. Valoare acestuia se ridică la suma de 60 de milioane de dolari.

„Acum ne aflăm într-un război al producţiei”, este declarația oferită de un oficial al NATO CNN. „Rezultatul din Ucraina depinde de modul în care fiecare parte este echipată pentru conducerea ostilităţilor”, a mai adăugat acesta.

Obuzele lansate de Rusia

Conform unor oficiali citați de CNN, Rusia, în momentul de față, lansează aproape 10.000 de obuze zilnic. Asta comparativ cu partea ucraineană, care lansează numai 2.000. În unele zone ale frontului care se întinde pe 1.000 de kilometri, balanța este și mai mult în partea Rusiei.

„SUA şi aliaţii săi au oferit Ucrainei o serie de sisteme extrem de sofisticate, inclusiv tancul M-1 Abrams şi, în curând, avioanele de luptă F-16″, a mai transmis CNN. Totuși, „analiştii militari susţin că războiul va fi probabil câştigat sau pierdut în funcţie de cine trage cele mai multe proiectile de artilerie”.

Funcționare la maxim

După cum a mai transmis CNN; pe baza informațiilor preluate de la oficialii NATO, „maşina de război a Rusiei funcţionează la maxim”. Rusia nu produce lunar numai un număr mare de obuze de artilerie. De asemenea, aceasta produce și 115-130 de rachete cu rază lungă de acțiune. De asemenea, mai produce și 300-500 de drone de atac. Acestea sunt produse după un model pe care autoritățile de la Teheran l-au furnizat.

Totodată, CNN mai evidențiază și faptul că aproximativ 3,5 milioane de ruși lucrează în acest moment în sectorul apărării. Este vorba despre o creștere substanțială de la cei 2 – 2,5 milioane care lucrau înainte de război. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care fabricile de artilerie funcționează constant.

Avantajul Rusiei

Autoritățile occidentale spun că avantajul Rusiei este datorită „economiei administrate sub controlul unui autocrat”. Totuși, „naţiunile occidentale capitaliste o vor ajunge din urmă şi vor produce echipamente mai bune”, după cum a mai transmis CNN.

Una dintre problemele semnificative este aceea că „Vestul abia îşi începe accelerarea construirii infrastructurii pentru a adăuga capacitatea de muniţie necesară”. În acest caz, oficialii de la Moscova nu vor aștepta ca decalajul să se reducă. Mai ales că „matematica favorizează Moscova pe termen lung”.

Potrivit unui reprezentant al NATO; războiul a modificat considerabil economia Rusiei. Apărarea s-a transformat în sectorul principal al economiei. În plus, „petrolul este cel care plăteşte pentru aceasta”.

Având aceste lucruri în vedere își vor face apariția dezechilibre pe perioade îndelungate. Pentru moment, însă, lucrurile încă funcționează, au mai transmis oficialii NATO, conform bursa.ro