Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia răspunde cu aceeași monedă! Kremlinul taxează suplimentar companiile din statele ”neprietenoase”
Lumea la zi

Rusia răspunde cu aceeași monedă! Kremlinul taxează suplimentar companiile din statele ”neprietenoase”

Rusia răspunde cu aceeași monedă! Kremlinul taxează suplimentar companiile din statele ”neprietenoase”
FOTO:realitatea.net

Investitorii străini din statele pe care Kremlinul le consideră neprietenoase și care își vând acțiunile de la companiile rusești ar putea fi nevoiți să comercializeze activele la jumătate de preț sau chiar mai puțin, potrivit Ministerului de rus de Finanțe. Astfel, 10% din orice tranzacție va fi direcționată către bugetul rus, informează Al Jazeera.

Măsurile care s-ar putea aplica „ persoanelor străine asociate cu state străine care comit acte neprietenoase împotriva entităților juridice și persoanelor fizice din Rusia” atunci când vând active au fost consemnate în procesele verbale ale comisiei de monitorizare a investițiilor străine.

Din rândul statelor neprietenoase fac parte entitățile care au impus sancțiuni împotriva Moscovei printre care Statele Unite, Japonia, Canada, Marea Britanie, Australia și statele membre ale uniunii Europene.

Peste 300 de companii s-au retras din Rusia

„Vânzarea de active cu un discount de cel puțin 50% din valoarea de piață a activelor relevante indicată în raportul de evaluare a activelor” este una dintre condițiile consemnate în procesele verbale. O altă condiție îi oblige pe vânzători să se angajeze la plăți suplimentare pentru 12 sau 24 de luni la o taxă de 10% din totalul tranzacției către bugetul federal al Moscovei.

Peste 300 de companii s-au retras sau  urmează să părăsească Rusia. Fie își suspendă sau limitează activitățile din statul condus de Vladimir Putin după ce liderul de la Kremlin a ordonat la 24 februarie invadarea Ucrainei. În același timp, peste 1000 de companii au ales să rămână în Federația Rusă.

Răspunsul Uniunii Europene la adresa Rusiei referitor la invadarea Ucrainei s-a finalizat cu sancțiuni fără precedent, totuși, contrar opiniei analiștilor economia Rusiei nu s-a prăbușit deoarece Vladimir Putin a reușit să găsească alternative prin care să-și alimenteze mașinăria de război, potrivit hotnews.ro.

Cetățenii sunt cei mai afectați de sancțiuni

La mai bine de nouă luni, de când a început războiul din Ucraina, cetățenii simpli sunt cei care resimt din plin penuria de bunuri. Din cauza măsurilor restrictive anumite rețete de dulciuri au fost modificate, pe străzi circulă tot mai puține autobuze, viteza de internet este inferioară iar tot mai multe crematorii au fost închise.

Viteza internetului mobil LTE în Rusia a scăzut în medie cu 0,6 megabiți pe secundă față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu publicat în martie de agenția rusă de analiză a informațiilor TelecomDaily.

Iar problemele legate de viteza internetului sunt așteptate să se înrăutățească pe măsură ce ieșirea giganților europeni din domeniul telecomunicațiilor, inclusiv Nokia și Ericsson, face mai dificilă modernizarea rețelelor rusești.

Unii operatori de telefonie mobilă din Rusia au reprofilat frecvențele folosite pentru rețelele 3G pentru servicii celulare LTE, a raportat luna trecută ziarul Izvestia, pro-Kremlin, care a relatat luna trecută. Dar este puțin probabil ca această tactică să rezolve problema pe termen lung, potrivit experților.