În cadrul camerei inferioare a Parlamentului rus, Duma de Stat, a fost depus un proiect de lege referitor la desființarea limitei de vârstă pentru încheierea primului contract de serviciu militar, conform Interfax.
„Scopul proiectului de lege este eliminarea limitei de vârstă pentru cetățenii în vârstă apți de muncă (inclusiv cetățeni străini), care au dreptul să încheie primul contract de serviciu militar”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege, introdusă vineri.
Acesta susține că „pentru utilizarea armelor de înaltă precizie, operarea armelor și a echipamentelor militare, este nevoie de specialiști de profesionalism ridicat”. Vârsta de pensionare este în jur de 40-45 de ani.
La momentul actual, în Rusia, legislația spune că cetățenii cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani au dreptul de a încheia primul contract de serviciu militar. Vârsta pentru străini scade la 30 de ani.
Justificarea eliminării limitei de vârstă
„Implementarea unor astfel de abordări va ajuta la atragerea de specialiști în domenii populare, legate în primul rând de civili (suport medical, inginerie, întreținere, operare, comunicații etc.) pentru serviciul militar contractual”, se arată în document.
Acest proiect de lege a fost implementat de doi deputați ai partidului Rusia Unită, partid deținut de Vladimir Putin.
Această informație este transmisă în contextul războiului din Ucraina, în care rușii au avut foarte multe pierderi. Ministerul britanic al Apărării estimează la sfârșitul săptămânii trecute că o treime din soldații ruși trimiși pe front ar fi fost deja uciși sau răniți.
Atacuri ale rușilor cu cocktailuri Molotov
Institutul pentru Studiul Războiului, conform ultimei evaluări asupra invaziei din Ucraina și situației din Rusia, spune că autorii ruși neidentificați au făcut o serie de atacuri cu cocktailuri Molotov asupra comisariatelor militare rusești din țară. Acesta un semn de protest față de mobilizarea mascată.
Presa rusă și canalele locale de Telegram au prezentat acte deliberate de incendiere a comisariatelor militare din trei localități din regiunea Moscova-Omsk, Volgograd, regiunea Riazan și districtul autonom Khanty-Mansi-între 4 și 18 mai.
Oleksiy Gromov, adjunctul șefului adjunct al operațiunilor principale ale Statului Major General ucrainean a declarat că au existat cel puțin 12 cazuri de incendieri deliberate împotriva comisariatelor militare în total și cinci săptămâna trecută.
Video from @bazabazon showing a Molotov cocktail attack against a military recruitment office in Nizhnevartovsk, a city in Russia’s Khanty-Mansi Autonomous Okrug. At least seven bottles. https://t.co/2I3GDoK1KC pic.twitter.com/5GCJpjurWg
— Kevin Rothrock (@KevinRothrock) May 4, 2022
Doi tineri de 16 ani au fost prinși în flagrant de oficialii ruși. Cetățenii ruși sunt probabil responsabili pentru atacurile asupra comisariatelor militare.