Regimul de la Kremlin a respins, miercuri, posibilitatea unor negocieri de pace cu Ucraina. Preşedintele Volodimir Zelensky a vorbit despre un plan pentru a pune capăt războiului.
Zelensky susține că va prezenta planul preşedintelui american, Joe Biden, şi celor doi potenţiali succesori ai săi, Trump şi Harris.
Zelensky a precizat, într-o conferinţă de presă, că incursiunea de trei săptămâni a Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia face parte din planul său, dar că acesta include şi alţi paşi, pe fronturile economic şi diplomatic.
Peskov a spus că Rusia susţine punctul de vedere al Indiei cu privire la necesitatea unei soluţionări paşnice, dar a precizat că „este mai mult decât evident” că nu există nicio bază pentru discuţii în acest moment.
Prim-ministrul indian, Narendra Modi, a declarat, marţi, că i-a spus dictatorului Putin, într-o convorbire la telefon, că susţine o rezolvare rapidă şi paşnică a conflictului din Ucraina, la câteva zile după ce Modi a purtat discuţii cu Zelenski la Kiev.