Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia s-a retras din discuţiile privind controlul armelor nucleare! Moscova acuză SUA de „comportament toxic”
Lumea la zi

Rusia s-a retras din discuţiile privind controlul armelor nucleare! Moscova acuză SUA de „comportament toxic”

Rusia s-a retras din discuţiile privind controlul armelor nucleare! Moscova acuză SUA de „comportament toxic”
Sursă foto: Twitter

Rusia a decis să nu mai participe la discuțiile privind controlul armelor nucleare cu oficialii americani, după ce Moscova a acuzat SUA de „comportament toxic”. De asemenea, și purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a spus că Statele Unite au încercat să aducă noul tratat nuclear START în avantajul lor.

Aceasta a transmis prin intermediul platformei Telegram că decizia Federației Ruse de a se retrage din aceste discuții a fost luată din cauza relației „îngrozitoare” dintre cele două state.

„În toate domeniile, observăm cel mai înalt nivel de toxicitate şi ostilitate din partea Washingtonului”; „Ca parte a totalului război hibrid dezlănţuit împotriva noastră, aproape fiecare pas al SUA către Rusia este supus unei dorinţe patologice de a face rău ţării noastre oricând este posibil”, a scris Zaharova.

Acțiunile SUA, ilegitime

Totodată, oficialul Moscovei a acuzat Washingtonul că încearcă în mod „total ilegitim” să modifice tratatul în avantajul său, prin redenumirea armelor, astfel încât acestea să fie scoase în afara domeniului de aplicare a acordului. Însă, Zaharova nu a oferit exemple concrete sau dovezi.

Pactul New START, care este ultima înțelegere în ceea ce privește folosirea armelor între cele două mari puteri globale, limitează numărul de focoase atomice pe care fiecare parte le poate desfăşura pe teritoriul său.

Cele două administrații urmau să se întâlnească în capitala Egiptului, Cairo pentru a discuta probleme pactului New START, dar și despre potenţiala reluare a inspecţiilor reciproce ale arsenalelor nucleare, proces ce a fost suspendat din cauza pandemiei de COVID-19.

Când vor avea loc discuțiile

Chiar dacă a amânat temporar discuțiile privind pactul News START, Rusia consideră acest tratat ca un instrument important pentru asigurarea predictibilităţii şi evitarea unei curse a înarmărilor. De asemenea, administrația Moscovei a spus că își dorește ca cele două părţi să se întâlnească pe această temă în 2023, scriu cei de la Agerpres.

De partea cealaltă, reprezentanții Departamentului de Stat al SUA au susținut că sunt „gata să reprogrameze la o dată cât mai devreme posibilă, în timp ce reluarea inspecţiilor este o prioritate pentru susţinerea tratatului ca instrument de stabilitate”.

Chiar dacă analiștii nu se așteptau să existe progrese majore în negocierile dintre SUA și Rusia, anunțarea și programarea acestora a fost interpretată ca un semn că ambele administrații s-au angajat să menţină cel puţin un anumit nivel de dialog într-un moment de tensiune extremă.

Relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Statele Unite se află în punctul cel mai critic din ultimii 60 de ani, după ce Rusia a decis să invadeze Ucraina pe 24 februarie. De altfel, acest lucru a dus la declanșarea valurilor de sancţiuni americane împotriva Moscovei şi a zecilor de miliarde de dolari de ajutor economic şi militar din partea Washingtonului către Kiev.