Sancțiunile economice impuse de Occident Rusiei vor rămâne în vigoare timp de decenii, afirmă Kremlinul. Situația va persista chiar dacă va exista o soluționare pașnică în Ucraina.
Rusia a devenit cea mai sancționată țară de către Occident după invazia sa din Ucraina în februarie 2022. Aceasta a depășit Iranul și Coreea de Nord. În ciuda presiunii, economia Rusiei a crescut cu 4,7% în prima jumătate a acestui an.
Dmitri Birichevski, șeful departamentului de cooperare economică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a declarat că: „Aceasta este o poveste pentru următoarele decenii. Indiferent de evoluțiile și rezultatele unei soluții pașnice în Ucraina. Acesta este, de fapt, doar un pretext. Sancțiunile au fost introduse mult mai devreme. Scopul lor final este concurența neloială”.
Afirmațiile au fost făcute în cadrul mesei rotunde, „Sancțiunile împotriva Rusiei – înainte spre infinit?”. Aceasta a făcut parte dintr-o dezbatere mai amplă în mediul politic și de afaceri rusesc, cu privire la faptul dacă Moscova ar trebui să depună eforturi pentru o relaxare a sancțiunilor sau să le accepte ca o realitate pe termen lung și să învețe să le ocolească.
Președintele Putin a declarat că eliminarea tuturor sancțiunilor ar fi una dintre condițiile sale pentru pace. Mulți oameni de afaceri ruși sunt nemulțumiți, în particular, de sancțiuni. Aceștia se tem să nu-și piardă averea dacă îl contrazic pe Putin sau pe înalți oficiali, conform reuters.