Un gazoduct rusesc către China va înlocui legătura de gaz Nord Stream 2 către Europa, abandonată pe fondul conflictului din Ucraina, a declarat joi ministrul Energiei de la Moscova, Alexander Novak.
Întrebat într-un interviu acordat postului de televiziune rus Rossiya-1 dacă Rusia va înlocui gazoductul european Nord Stream 2 cu gazoductul asiatic Forța Siberia 2, Novak a declarat: „Da”.
Mai devreme în cursul zilei, ministrul, în marja unei vizite în Uzbekistan, a declarat că Rusia și China vor semna în curând acorduri privind livrarea a „50 de miliarde de metri cubi de gaz” pe an prin intermediul viitorului gazoduct Force 2 din Siberia.
Acest volum va reprezenta aproape capacitatea maximă a gazoductului Nord Stream 1 – 55 de miliarde de metri cubi în total – care a fost închis din 2 septembrie.
O treime din livrările de gaze rusești către Uniunea Europeană trecuseră prin acest gazoduct strategic, care leagă Rusia de Germania.
Construcția ar trebui să înceapă în 2024.
El va înlocui astfel proiectul Nord Stream 2, susținut de mult timp de Germania, dar pe care Washingtonul îl privea cu ochi răi, și pe care Occidentul l-a abandonat de când a început ofensiva rusă în Ucraina, la sfârșitul lunii februarie.
Exporturile de gaze rusești către UE „vor scădea cu aproximativ 50 de miliarde de metri cubi” în 2022, a declarat Novak.
În același timp, ministrul rus a declarat că Gazprom, operatorul gazoductului Forța Siberiei 1, care leagă câmpul Chaiandina de nord-estul Chinei de la sfârșitul anului 2019, își va „crește livrările” pentru a ajunge la „20 de miliarde de metri cubi de gaz” în fiecare an.
Conectarea câmpului Kovytka, în apropiere de lacul Baikal, la gazoduct, la începutul anului 2023, va contribui la realizarea acestei creșteri.
Până în 2025, când își va atinge capacitatea maximă, gazoductul va produce 61 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, mai mult decât Nord Stream 1, din care 38 de miliarde de metri cubi vor merge în China, în conformitate cu un contract semnat în 2014 între Gazprom și omologul său chinez CNPC.
Cele două părți au semnat, de asemenea, acorduri pentru construirea unei noi rute de tranzit de la Vladivostok, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, până în nordul Chinei, care va aduce încă 10 miliarde de metri cubi de gaz, a declarat joi Ministerul Energiei, scrie The Moscow Times.
Construcția terminalului GNL din Estonia, înainte de termen
Extinderea de 200 de metri pătrați a platformei terminalului de GNL Paldiski va fi predată vineri operatorului de transport Elering – cu 10 zile înainte de termen.
Ultima etapă, care include acostamente pentru nave, mai trebuie să fie adăugată la structură.
Alexela și Infortar au predat platforma principală din portul Pakrineeme din Paldiski la sfârșitul lunii august, iar Elering trebuie acum să pună 133 de conducte.
Președintele consiliului de administrație al Alexela, Marti Hääl, a declarat că găurile au fost făcute și că orice alte probleme vor fi legate de „vânturi și valuri”.
„Putem confirma încă o dată că partea de construcție a portului va fi finalizată la timp până la sfârșitul lunii octombrie”, a spus el.
Nava de depozitare a GNL este o asociere în participațiune între Finlanda și Estonia și va acosta în oricare dintre țări își va finaliza primul terminalul.
Hääl a declarat că designerii, constructorii și logisticienii de la Alexela și Infortar au lucrat la proiect în ultimele șase luni.
Terminalul, situat în vestul Estoniei, este format dintr-un port, conducta Elering cu conducta de gaze naturale Balticconnector și nava
Alexela și Infortar sunt responsabile de chei și de instalațiile portuare.
Portul Pakrineeme, înregistrat la 12 septembrie, va putea accepta 48 de transporturi de GNL pe an, patru pe lună.
Echipe internaționale vor lucra la fața locului 24 de ore din 24 și s-a propus adăugarea portului pe lista punctelor de frontieră deschise traficului internațional, potrivit news.err.ee.
China și Turkmenistanul pot extinde cooperarea în domeniul gazelor naturale și al transporturilor
Președintele chinez Xi Jinping, în timpul unei întâlniri bilaterale cu președintele Turkmenistanului, Serdar Berdimuhamedov, în marja summitului OCS de la Samarkand, a declarat că Beijingul și Ashgabat ar trebui să dezvolte legături comerciale și economice în domeniul livrărilor de gaze turkmene către China, relatează TASS cu referire la agenția de presă Xinhua.
„China și Turkmenistanul ar trebui să crească volumul și amploarea cooperării în domeniul gazelor naturale între cele două țări pentru a da un nou impuls dezvoltării și relansării celor două țări”, se arată în raport.
Pe lângă aceasta, liderul chinez a remarcat necesitatea de a promova și de a lega inițiativa comercială și economică chineză „O centură – un drum” și strategia turkmenă de „reînviere a Drumului Mătăsii”, care vizează dezvoltarea infrastructurii de transport în regiune și în lume, scrie turkmenportal.com.
„Statele baltice ar fi trebuit să renunțe mai devreme la gazul rusesc”
Dacă s-ar fi renunțat la gazul rusesc încă din 2014, după anexarea Crimeei, statele baltice s-ar fi adaptat până acum la noile condiții și ar fi fost o regiune independentă din punct de vedere energetic, susține Jānis Irbe, președintele consiliului de administrație al Federației letone pentru energie regenerabilă.
Încrederea totală în cooperarea pe termen lung cu un partener atât de instabil precum Rusia a fost o greșeală foarte mare, potrivit lui Irbe, iar această dependență de gazul rusesc ar fi trebuit să fie redusă treptat cu mult timp în urmă. Deja în 2014, Rusia și-a arătat adevărata față prin anexarea Crimeei și acest lucru ar fi trebuit să fie un motiv bun pentru a lua măsuri și a reduce dependența statelor baltice de statul agresor, consideră Irbe.
El crede că, dacă ne-am fi concentrat pe o dezvoltare orientată a resurselor de energie regenerabilă (RES) la acea vreme, am fi fost într-o situație complet diferită acum. Atât căldura, cât și electricitatea necesară ar putea fi produse local în țările baltice, conchide președintele consiliului de administrație al Federației letone pentru energie regenerabilă.
Cum evaluați dezvoltarea resurselor de energie regenerabilă (RES) în statele baltice în general?
Dacă vorbim despre dezvoltare, aș spune că Lituania și Estonia s-au descurcat mult mai bine decât Letonia în ultimii ani. Deși Letonia nu arată rău în general, deoarece produce o cantitate destul de mare de energie din RES, nu progresează la fel de repede ca vecinii săi în ceea ce privește instalarea de noi capacități. Până în prezent, Lituania are o capacitate totală de producție de energie eoliană instalată de 671 de megawați (MW), în timp ce Estonia are 326 MW, iar Letonia doar 87 MW.
O situație similară poate fi observată în ceea ce privește producția de energie solară, unde Letonia este semnificativ în urmă. Sunt sigur că soarele nu strălucește mai tare și că vântul nu bate mai puternic în Lituania și Estonia, așa că nu există nicio scuză pentru această situație. Desigur, Letonia este cu un mare pas înaintea vecinilor săi în ceea ce privește capacitatea hidroelectrică instalată, dar acest lucru nu are nimic de-a face cu dezvoltarea, deoarece centralele hidroelectrice sunt o moștenire a Uniunii Sovietice și nu reprezintă o infrastructură dezvoltată în mod intenționat.
Un alt aspect care ar trebui menționat, în opinia mea, este că Letonia este singura țară din țările baltice care a continuat să crească capacitatea de gaze naturale în ultimii ani. Creșterea nu este grandioasă, dar este semnificativă, deoarece capacitățile de gaze naturale sunt în prezent în scădere în Lituania și Estonia. Cred că această situație arată în mod clar poziția politică a țărilor și, în opinia mea, nu a fost favorabilă pentru RES în Letonia. Nu am fost prevăzători și nu am evaluat riscurile legate de modul în care ar putea evolua situația de pe piața energetică. Între timp, lituanienii și estonienii au făcut exact opusul – au creat noi forme de sprijin și au dezvoltat RES. Chiar acum, ei continuă să facă acest lucru, în timp ce noi stăm din nou pe loc.
Care sunt cele mai utilizate RES în prezent în țările baltice?
Există diferențe regionale în ceea ce privește utilizarea resurselor. În Letonia, energia hidroelectrică domină, cu o capacitate instalată de 1588 MW. Lituania utilizează energia eoliană, în timp ce în Estonia utilizarea atât a energiei solare, cât și a energiei eoliene este aproape la fel de bine dezvoltată. Dacă privim țările baltice ca pe o singură regiune, majoritatea energiei regenerabile este produsă cu ajutorul resurselor hidroelectrice, urmate de cele eoliene și solare.
Care sunt, în opinia dumneavoastră, sursele de energie regenerabilă care au cel mai mare potențial în regiunea baltică?
Pe termen scurt, cel mai mare potențial este reprezentat de soare, deoarece instalarea de noi capacități solare este un proces relativ rapid în care se pot implica și persoane private. Desigur, trebuie să ne amintim că trăim într-o regiune în care soarele strălucește doar aproximativ nouă luni pe an, dar, în ciuda acestui fapt, putem folosi această resursă cu mult succes. Cu toate acestea, pe termen lung, vântul are cel mai mare potențial, dar construcția parcurilor eoliene este mai complicată, iar implementarea proiectelor durează mai mult.
Nu trebuie să uităm nici de lemn, deoarece toate cele trei țări baltice sunt bogate în păduri. Singura întrebare care rămâne relevantă este cum să folosim mai bine acest lemn. Și, în cele din urmă, putem vorbi cu siguranță și despre energia hidroelectrică, care este cea mai stabilă și profitabilă formă de producție pe termen lung. În orice caz, avem o mulțime de RES în țările baltice și ar trebui să le folosim.
În prezent, se vorbește mult despre renunțarea la gazul rusesc. Nu credeți că această decizie vine prea târziu?
Aș spune că cea mai mare greșeală a multor țări a fost încrederea totală în cooperarea pe termen lung cu un partener atât de instabil precum Rusia. De exemplu, Letonia și-a bazat securitatea energetică pe resursele unei țări străine timp de ani de zile, iar acest lucru este inacceptabil. Nici măcar nu contează dacă este vorba de Rusia sau de o altă țară, pentru că principiul în sine este fundamental greșit.
Dependența de gazul rusesc ar fi trebuit să fie redusă treptat cu mult timp în urmă. Deja în 2014, Rusia și-a arătat adevărata față prin anexarea Crimeei. Acesta ar fi trebuit să fie un motiv întemeiat pentru a lua măsuri și a reduce dependența statelor baltice de statul agresor.
Dacă statele baltice ar fi început să refuze gazul rusesc în 2014, regiunea s-ar fi adaptat până acum la noile condiții de piață și ar fi putut fi independentă din punct de vedere energetic. Chiar și cele mai mari proiecte RES pot fi implementate în opt ani – principalul lucru necesar este voința politică. 2014 a fost momentul în care ar fi trebuit să ne concentrăm pe dezvoltarea direcționată a RES, iar acum am fi într-o situație complet diferită. Căldura și electricitatea necesare ar putea fi produse de la sine. Cred că am avea o mulțime de capacități RES instalate. Privind acum în urmă, este clar că decizia de a renunța la gazul rusesc ar fi trebuit să fie luată atunci. În același timp, trebuie înțeles că o astfel de decizie nu ar fi fost benefică din punct de vedere financiar în acele zile, deoarece gazele naturale erau foarte ieftine și nimeni nu dorea să crească costurile energiei.
Cât de independentă poate fi regiunea baltică în prezent?
În prezent, putem fi independenți doar pe termen scurt, deoarece pe termen lung este practic imposibil să lucrăm doar cu capacitățile pe care le avem la dispoziție în prezent și să fim complet autosuficienți din punct de vedere energetic. Recunosc că, din punct de vedere tehnic, ne putem aproviziona singuri cu energie dacă folosim absolut tot ce avem, dar în acest caz problema resurselor devine din nou relevantă. De exemplu, nu ne putem baza cu adevărat pe stațiile de gaze naturale, deoarece nu avem propriul gaz natural, dar dacă refuzăm gazul, problema independenței devine din nou imposibilă, deoarece există o lipsă de capacitate.
Dacă ne uităm la fiecare țară în parte, Estonia este în prezent cea mai independentă. Au propriul șisturi bituminoase, care pot fi folosite pentru a genera căldură și electricitate, precum și capacități solare mari. De exemplu, deja în această vară, în timpul zilei, estonienii au reușit să producă practic toată electricitatea necesară folosind soarele. Letonia și Lituania nu au ajuns încă la un astfel de nivel de independență.
Cum vedeți iarna care urmează – la ce ar trebui să ne așteptăm?
Aștept iarna cu mare neliniște. Cred că va fi foarte provocatoare și dificilă. Mă aștept să existe probleme atât cu disponibilitatea resurselor, cât și cu capacitatea societății și a antreprenorilor de a le plăti. Cred că, în mai 2023, multe dintre deciziile luate anul acesta nu ni se vor părea corecte. Sper că vom supraviețui acestei ierni și că vom putea să ne adaptăm la noua realitate, în care RES a jucat și va juca un rol important. Pentru a face acest lucru, va trebui să schimbăm multe, dar se pare că unele țări, inclusiv Letonia, vor realiza acest lucru doar după o iarnă grea, scrie eng.lsm.lv.
