Ucraina a lansat noi atacuri pe teritoriul rusesc cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din Rusia. Cel puțin nouă regiuni ale țării au fost vizate de dronele ucrainene. Acestea au provocat pagube la mai multe rafinării și depozite de combustibil din țară.
În același timp, forțele armate ale lui Vladimir Putin s-au confruntat marți cu Batalionul Siberian și Legiunea Libertății Rusiei. Acestea sunt formate din voluntari ruși care luptă alături de Kiev împotriva Kremlinului – la granițele regiunilor Belgorod și Kursk, în nordul Ucrainei.
Asaltul a început pe timp de noapte. Acesta a fost condus de mici unități de paramilitari susținute de vehicule blindate. Milițiile aliate Ucrainei susțin că au pătruns pe teritoriul rusesc. În același timp, Moscova a declarat că atacurile au fost respinse și un număr mare de vehicule de luptă inamice au fost distruse. Cel puțin doi civili au fost răniți în aceste încăierări. Totuși, cifrele privind victimele de ambele părți sunt neclare.
Kievul a evitat să confirme că a lansat marți zeci de drone deasupra Rusiei. Potrivit Ministerului rus al Apărării și guvernatorilor regionali, provinciile atacate au fost Moscova, Sankt Petersburg, Tula, Oryol, Briansk, Nijni Novgorod și provinciile de frontieră Voronej, Belgorod și Kursk, conform elpais.com.
Deși Ministerul Apărării a afirmat că a interceptat 25 de drone. Mai multe proiectile au evitat măsurile antiaeriene. Ucraina a vizat în ultimele luni industria energetică și de producție rusă, lovind cel puțin două ținte marți.