Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia vine în sprijinul Vietnamului! Kremlinul se oferă să ajute la dezvoltarea energiei nucleare
Lumea la zi

Rusia vine în sprijinul Vietnamului! Kremlinul se oferă să ajute la dezvoltarea energiei nucleare

putin vietnam (sursă foto: Bloomberg)
Sursa foto: arhiva companiei

Rusia s-a oferit să vină în sprijinul Vietnamului. Țării i s-a acordat ajutor pentru dezvoltarea centralelor nucleare. Această propunere a fost făcută în timp ce Vladimir Putin, președintele Rusiei, se afla într-o vizită la Hanoi.

Informațiile acestea au fost transmise de către șeful companiei nucleare rusești de stat Rosatom, Alexei Likhachev.

Putin, vizită în Vietnam

Vladimir Putin s-a aflat, săptămâna trecută, într-o vizită în Vietnam. Din anturajul acestuia a făcut parte și Likhachev. El a declarat cp propunerea i-a fost prezentată premierului vietnamez Pham Minh Chinh.

„Am oferit toate opțiunile posibile de cooperare… în conversația mea cu prim-ministrul vietnamez”, a declarat Likhachev.

„Rosatom oferă partenerilor străini nu numai centrale nucleare de mare putere, ci și de mică putere, atât în versiune terestră, cât și în versiune plutitoare.”

O țară fără centrale nucleare

Vietnamul nu deține centrale nucleare. În plus, această țară a renunțat la planurile de a le construi pe primele în anul 2016. Această decizie a venit în urma dezastrului care s-a produs la Fukushima din Japonia. De asemenea, și constrângerile bugetare au jucat un rol.

Înainte de a lua decizia de a anula planurile de construcție a centralelor nucleare, după cum a declarat Likhachev, Rosatom a acordat Hanoiului un proiect care se baza pe unități de mare putere cu reactoare rusești avansate.

În timpul vizitei lui Putin în Vietnam, liderul rus a primi un salut cu 21 de salve de tunuri în cadrul unei ceremonii militare. În plus, tot în cadrul acesteia au fost semnate acorduri pe teme cum ar fi energia. Acestea au evidențiat orientarea Moscovei către Asia după ce Occidentul a impus numeroase sancțiuni contra Rusiei din cauza agresiuni contra Ucrainei, informează profit.ro 

Critici din partea SUA

Vizita lui Putin a atras critici din partea SUA, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Vietnamului, care a avertizat că aceasta riscă să normalizeze „încălcările flagrante ale dreptului internațional” de către Rusia.

Președintele vietnamez, To Lam, a declarat anterior că țara sa și Rusia doresc „să intensifice cooperarea în domeniul apărării și securității, cum să facă față provocărilor de securitate netradiționale pe baza dreptului internațional, pentru pace și securitate în regiune și în lume”.

O „diplomație a bambusului”

Vietnamul s-a abținut în mod repetat la voturile Adunării Generale a ONU referitoare la războiul Rusiei din Ucraina. Conducerea Vietnamului favorizează așa-numita „diplomație a bambusului”, care se leagănă de vânt și evită să ia partea cuiva în disputele internaționale. Inclusiv în legătură cu Ucraina și rivalitatea dintre SUA și China.

Vietnamul, o putere industrială, s-a apropiat tot mai mult de SUA și de aliații săi. Iar anul trecut liderul Partidului Comunist, Nguyen Phu Trong, l-a găzduit pe președintele SUA, Joe Biden, și a consolidat relațiile cu Washingtonul, precum și cu Australia și Japonia. Președintele Chinei, Xi Jinping, a efectuat, de asemenea, o vizită de stat trei luni mai târziu, informează theguardian.com