Două rachete de croazieră, între care una Tomahawk, utilizate în timpul atacului aerian occidental din 14 aprilie în Siria şi care nu şi-au atins ţinta, au fost aduse la Moscova, după ce au fost capturate de forţele siriene, a anunţat generalul Serghei Rudskoi, şeful Direcţiei principale de operaţiuni a Statului Major al armatei ruse.
Într-o conferinţă de presă, generalul Rudskoi a spus că cele două rachete vor fi cercetate, iar rezultatelor analizelor vor fi utilizate la îmbunătăţirea armamentului rusesc.
Ale cui sunt
”O parte dintre rachetele lansate nu şi-a atins ţinta, aparent din cauza unor disfuncţionalităţi tehnice … Două dintre ele, o rachetă de croazieră Tomahawk şi una de înaltă precizie, au fost aduse la Moscova”, a spus generalul rus, arătând presei vârful rachetei Tomahawk pe un diapozitiv.
Potrivit acestuia, fragmente de rachete cu numere de serie, descoperite de forţele siriene, după atacul aerian al SUA şi aliaţilor lor Franţa şi Marea Britanie, vor permite stabilirea cărei ţări aparţin acestea.
Generalul Rudskoi a mai spus că experţii ruşi care au efectuat cercetări pe teren au găsit urme de lovire a ţintei doar în cazul a 22 de rachete, din cele 105 cât a raportat coaliţia occidentală.
La instalaţiile vizate de atacul aerian al SUA şi aliaţilor lor nu existau arme chimice, susţine generalul rus, adăugând că testele efectuate acolo confirmă acest lucru.
În acelaşi timp, generalul Rudskoi s-a arătat surprins în legătură cu alegerea ţintelor, subliniind că dacă la aceste facilităţi ar fi existat substanţe otrăvitoare ar fi murit zeci de mii de oameni, potrivit TASS.
Cine și ce s-ar fi atins
În cursul raidului aerian au fost vizate centrul de cercetare Barze, la nord de Damasc, precum şi două depozite subterane din provincia Homs.
Anterior, armata rusă raportase că un total de 103 rachete de croazieră au fost lansate de SUA, Franţa şi Marea Britanie, iar 71 au fost interceptate de apărarea antiaeriană siriană, echipată cu sisteme de concepţie sovietică.
La polul opus, generalul american Kenneth F. McKenzie a declarat că ‘toate armele şi-au atins ţintele (…) în Siria’, conform presei internaţionale.
SUA, Marea Britanie şi Franţa au întreprins un atac aerian asupra unor facilităţi asociate cu capabilităţile de arme chimice ale regimului sirian, ca ripostă la atacul cu arme chimice din 7 aprilie în fieful rebel Douma, atribuit regimului sirian. Damascul şi aliatul său Rusia au respins cu vehemenţă aceste acuzaţii, calificându-le drept o ”înscenare”.
Ce este un Tomahawk
O rachetă de croazieră Tomahawk are peste 6 metri lungime, cântăreşte 1,5 tone şi costă 1,5 milioane dolari. Avantajul lor este că se ghidează prin GPS şi sunt foarte precise şi la distanţă mare.
Numele vine de la un tip de topor folosit de indienii Powhatan din Virginia, un grup etnic care a dispărut pe la 1800. Rachetele Tomahawk au fost dezvoltate în anii 70′ de Armata SUA şi prima generaţie a intrat în utilizare în 1983.
Aceste rachete subsonice de croazieră au fost produse la început de McDonnell Douglas, au cunoscut mai multe îmbunătăţiri de-a lungul anilor, iar acum sunt produse de Raytheon, companie care în decembrie a primit o comandă de a produce 214 rachete din cea mai nouă generaţie (Block IV), ca parte a unui contract de 300 milioane dolari.