Infofinanciar > Lumea la zi > Rușii n-au scăpat! Putin nu a semnat decretul de încetare al mobilizării parțiale a cetățenilor
Lumea la zi

Rușii n-au scăpat! Putin nu a semnat decretul de încetare al mobilizării parțiale a cetățenilor

Rușii n-au scăpat! Putin nu a semnat decretul de încetare al mobilizării parțiale a cetățenilor
Sursă foto: CNN

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, încă nu a semnat decretul prin care se oprește recrutarea rușilor, în vederea participării acestora în războiul din Ucraina. În briefingul său, acesta a oferit mai multe completări subiectelor de actualitate ce privesc Federația Rusă.

„(n.r. Putin) nu a semnat încă un decret privind finalizarea mobilizării parțiale, dar în regiunile în care au finalizat activitatea de mobilizare, procesul s-a epuizat și s-a oprit”, a susținut Peskov.

Oficialul rus a mai declarat că Rusia va apăra cu toate forțele regiunile separatiste anexate din Ucraina.

„Cele patru regiuni rusești anexate sunt teritorii rusești inalienabile și vor fi apărate ca tot teritorul rusesc”, a mai adăugat acesta.

De asemenea, în cadrul aceluiași discurs, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai declarat că „nu știe” dacă Rusia a cumpărat drone din Iran.

„Este o întrebare pentru Ministerul Apărării”, a subliniat oficialul rus, potrivit Mediafax.

Mobilizarea s-a terminat în Moscova

Primarul capitalei Rusiei, Serghei Sobyanin, a transmis că procesul mobilizării parțiale s-a încheiat în Moscova.

„Sarcinile pentru mobilizarea parțială, stabilite pe baza decretului prezidențial și a instrucțiunilor ministerului apărării, au fost îndeplinite în totalitate. Punctele de colectare pentru mobilizați se închid pe 17 octombrie 2022, la ora 14.00. Citațiile trimise în timpul procesului de mobilizare la locul de reședință și la întreprinderi își încetează valabilitatea”, a scris edilul pe blogul său, potrivit agenției de stat rusești RIA Novosti.

Sobyanin a mai precizat că mobilizarea parțială a reprezentat un test uriaș pentru multe familii din Moscova. Totodată, edilul Moscovei este de părere că îndeplinirea sarcinilor a fost posibilă datorită responsabilității și patriotismului locuitorilor orașului.

„Să sperăm și să ne rugăm să vă întoarceți vii și sănătoși. Să vă întoarceți cu victorie. Ați apărat securitatea și independența țării noastre. Moscova va avea grijă de familiile voastre și de cei dragi”, a mai completat Sobianin.

În ce a constat mobilizarea parțială a lui Putin

Vladimir Putin a anunţat, în cursul zilei de 21 septembrie, mobilizare parţială în toată Rusia, prin care liderul rus a trimis 300.000 de rezerviști în Ucraina pentru a-și consolida trupele aflate pe front.

„Vorbim de o mobilizare parţială, adică doar cetăţenii care se află în prezent în rezervă vor fi supuşi convocării şi, cel mai important, cei care au servit în forţele armate şi au o anumită specialitate militară şi experienţă pertinentă”, a spus Putin.

„Consider că este necesar să susţin propunerea (n.r. Ministerului Apărării) privind mobilizarea parţială a cetăţenilor în rezervă, a celor care deja au servit în armată şi care au o experienţă pertinentă”, a mai susținut Putin la acea vreme.