Infofinanciar > Lumea la zi > Rușii nimic nu iartă! Ambasadoarea SUA în Rusia, chemată de Moscova să dea explicații vizavi de „agresivitatea” Washingtonului
Lumea la zi

Rușii nimic nu iartă! Ambasadoarea SUA în Rusia, chemată de Moscova să dea explicații vizavi de „agresivitatea” Washingtonului

Rușii nimic nu iartă! Ambasadoarea SUA în Rusia, chemată de Moscova să dea explicații vizavi de „agresivitatea” Washingtonului
Sursă foto: hotnews.ro

Ministerul de Externe al Rusiei, instituție aflată sub coordonarea lui Serghei Lavrov, a anunțat marți că a decis să o cheme pe ambasadoarea Statelor Unite, Lynne Tracy, la o discuție, în care oficialul american să dea explicații pentru „cursul din ce în ce mai agresiv al Washingtonului”.

De asemenea, reprezentanții diplomației rusești au acuzat Statele Unite că se implică și mai mult în războiul din Ucraina.

„Nota de protest înmânată ambasadorului subliniază că pomparea Forțelor Armate ale Ucrainei cu arme, precum și acordarea de indicații de ținte pentru lovituri împotriva infrastructurii militare și civile rusești, dovedesc în mod clar inconsistența și falsitatea declarațiilor părții americane, potrivit cărora Statele Unite nu sunt parte a conflictului.

În acest sens, ambasadorului i s-a pus în vedere că actualul curs agresiv al Statelor Unite de a adânci confruntarea cu Rusia în toate domeniile este contraproductiv”, au transmis reprezentanții Ministerului rus de Externe.

„(n.r. – Washingtonul) trebuie să ia măsuri care să implice retragerea militarilor și echipamentelor SUA-NATO, precum și încetarea activității ostile antirusești”, a mai afirmat MAE rus.

Totodată, Rusia a cerut SUA să explice situația și modul în care au avut loc exploziile produse la gazoductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 în 2022, scrie Reuters, citat de Hotnews.

SUA: Rusia a comis crime împotriva umanității

La sfârșitul săptămânii trecute, vicepreședinta americană Kamala Harris a anunțat că Guvernul Statelor Unite a decis oficial că Rusia, prin armata sa de pe front, a comis crime împotriva umanității în războiul militar din Ucraina.

Această declarație a oficialului american a fost rostită în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, scrie The Moscow Times.

„Statele Unite au stabilit în mod oficial că Rusia a comis crime împotriva umanității. Și le spun tuturor celor care au comis aceste crime și superiorilor lor care sunt complici: veți fi trași la răspundere”, a transmis Harris.

Urmele lăsate de ruși

În discursul său, vicepreședinta Statelor Unite a evidențiat o parte din ceea ce s-ar putea folosi ca dovezi ale presupuselor crime împotriva umanității comise de Rusia în Ucraina.

Totodată, aceasta a adus în discuție și cazuri specifice, care au fost până acum relatate de presa internațională și care apar în rapoartele oficiale ale ONU, scrie Libertatea.

Kamala Harris a dat exemplul unei maternități din Ucraina care a fost bombardată, acțiune în urma căreia o mamă însărcinată a murit.

„În primul rând, încă din zilele de început ale acestui război neprovocat, am fost martori la faptul că forțele rusești s-au angajat în atrocități îngrozitoare și crime de război”; „Forțele ruse au urmărit un atac generalizat și sistemic împotriva unei populații civile – acte oribile de crimă, tortură, viol și deportare. Ucideri în stil de execuție, bătăi și electrocutări. Autoritățile ruse au deportat cu forța sute de mii de persoane, din Ucraina în Rusia, inclusiv copii. Au separat cu cruzime copiii de familiile lor”, a spus vicepreședinta SUA, Kamala Harris.