Infofinanciar > Lumea la zi > Rușii vor să dărâme conducerea de la Kiev! Serghei Lavrov: „Poporul rus și ucrainean vor trăi împreună în viitor”
Lumea la zi

Rușii vor să dărâme conducerea de la Kiev! Serghei Lavrov: „Poporul rus și ucrainean vor trăi împreună în viitor”

Rușii vor să dărâme conducerea de la Kiev! Serghei Lavrov: „Poporul rus și ucrainean vor trăi împreună în viitor”
Sursa foto: zdg.md

Rusia a început invazia contra Ucrainei pe data de 24 februarie. Moscova a numit acest război ca fiind o „operațiune militară specială”, însă continuă să ducă la pierderea multor vieți omenești și la importante pagube economice. Înainte, Lavrov spunea că Rusia nu are de gând să schimbe regimul de la Kiev, dar acum se pare că lucrurile nu mai sunt așa.

În luna aprilie, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei a precizat faptul că țara lui nu intenționează să aducă modificări în regimul din Ucraina, menționând că doar locuitorii acestei țări pot alege sub ce conducere vor să își trăiască viața.

Rusia și-a schimbat planurile

Totuși, în acest moment, lucrurile se pare că au devenit mai ample pentru Rusia. Serghei Lavrov spune că preocupările lor nu vizează acum doar Rebublica Populară Donețk sau Republica Populară Lugansk, dar și alte regiuni din Ucraina, precum Zaporojie sau Herson, conform B1 TV.

În prezent, planul Rusiei pare că întâmpină dificultăți. Soldații ucraineni se luptă din greu ca să recupereze zona Herson, folosindu-se de armamentul și de celelalte echipamente militare pe care statele occidentale le-au trimis drept sprijin.

Serghei Lavrov a spus că Rusiei îi pare rău de trecutul Ucrainei, dar mai ales de oamenii care s-au lăsat conduși de regimul de la Kiev și de persoanele care vor să transforme din acest stat un dușman etern al Rusiei, potrivit sursei menționate.

„Vom ajuta poporul ucrainean să se elibereze de un regim care e absolut antipopular și antiistoric. Poporul rus și ucrainean vor trăi împreună în viitor”, a declarat Serghei Lavrov, conform TASS.

Astfel, în opoziție cu ceea ce spunea în luna aprilie, Serghei Lavrov susține acum că Rusia are în plan răsturnarea guvernului de la Kiev. În stilul caracteristic, ministrul de Externe de la Moscova a spus că obiectivul acesta este o „eliberare” de un mod de conducere caracterizat prin tendințe antipopulare și antiistorice. Din ceea ce spune Lavrov, se poate înțelege faptul că rușii le fac un „serviciu” cetățenilor din țara lui Volodimir Zelenski.

Ucraina nu vrea ca obiectivele Rusiei să fie îndeplinite

Totuși, se pare că foarte mulți oameni din Ucraina nu vor să accepte această acțiune din partea rușilor. Ucrainenii au dovedit faptul că sunt alături de Volodimir Zelenski și că vor lupta până la ultima picătură de energie pentru a nu permite Rusiei să le captureze țara.

Încă un semn care dovedește faptul că cetățenii din Ucraina nu vor ca planurile rușilor să „prindă viața” este reprezentat de pasul extrem de important făcut de țara lor, mai precis de faptul că statul a primit acceptul de a candida la aderea în Uniunea Europeană, alături de Republica Moldova.