Infofinanciar > Info > S-a emis primul număr de înmatriculare verde din România! Sărbătoare într-un moment critic pentru industria mașinilor electrice
Info

S-a emis primul număr de înmatriculare verde din România! Sărbătoare într-un moment critic pentru industria mașinilor electrice

numar verde
Credit imagine: constanta100%.ro

Ziua de 27 iunie va fi încercuită în calendarul mașinilor propulsate electric din România. Astăzi a fost emis primul număr ce înmatriculare de culoare verde, care de acum încolo va fi disponibil pentru toate vehiculele ce funcționează pe curent.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne, care a introdus această metoda pentru ca diferențierea în trafic să fie mult mai ușoară, atât pentu parcări, cât și pentru ceilalți participanți.

O întrebare interesantă este “Cât va dura această mișcare?”, deoarece Green Deal-ul este într-un moment critic, fiind deja contestat de 5 state membre ale Uniunii Europene. Una dintre cele mai puternice voci care se opun acestei tranziții pe care UE vrea să o facă începând din 2035 este chiar Germania.

Guvernul german a anunțat faptul că nu este de acord cu această măsură de eliminare a motoarelor termice de pe linia de producție. Acest lucru fiind o sinucidere curată pentru economia țării.

Numere verzi, pentru mașini aproape „verzi”

Revenind la România, începând de astăzi, cele 17.000 de vehicule electrice înmatriculate în România pot beneficia de numere de culoare verde, iar preschimbarea se va realizat la cerere, cât timp sunt îndeplinite criteriile de acordare.

Potrivit MAI, prin introducerea numerelor de înmatriculare de culoare verde pentru mașinile nepoluante se dorește creșterea vizibilității acestor tipuri de vehicule și încurajarea celorlalți participanți la trafic să opteze pentru astfel de mijloace de transport.

Ordinul comun care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde a fost publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii aprilie.

Astfel, conform Ordinului comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, al ministrului Afacerilor Interne şi al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, numerele de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2 (maşini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen).

„Numerele de înmatriculare dedicate maşinilor nepoluante vor funcţiona ca un paşaport verde pentru acest tip de autovehicule. Prin identificarea clară şi vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilităţi celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe şi impozite, autorităţile locale, în special cele din marile aglomerări urbane, vor avea un instrument de lucru foarte util”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial.