Infofinanciar > Info > S-a făcut un grup de lucru pentru investiții. Acordul vizează domeniul energetic al României
Info

S-a făcut un grup de lucru pentru investiții. Acordul vizează domeniul energetic al României

S-a făcut un grup de lucru pentru investiții. Acordul vizează domeniul energetic al României
Sursa foto Realitatea.NET

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a transmis faptul că alături de Ministerul Mediului și Hidroelectrica au făcut un grup de lucru comun pentru investițiile în domeniul Energetic din România. 

Acest grup vizează deblocarea proiectelor de infrastructură în hidrocentrale, dar și pregătirea de noi proiecte.  Proiectele ce vizează infrastructura în hidrocentrale se referă la cele cu gradul de execuție de peste 90%.

Investiții în sectorul energetic

„Astăzi am demarat împreună cu colegul meu Mircea Fechet, ministrul Mediului, şi specialiştii celor două ministere, împreună cu Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, şi echipa lui, un grup de lucru comun pentru investiţiile în sectorul energetic. Pe de-o parte, vizăm deblocarea proiectelor de infrastructură în hidrocentrale, proiecte începute şi înainte de 1989, cu grad de execuţie de peste 90%. Pe de altă parte, pregătim noile proiecte strategice ale României, de la Tarniţa-Lăpuşteşti până la Strategia Naţională pe Hidrogen şi legea pentru centrale eoliene offshore”, a transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook. 

De asemenea, acesta a vorbit și despre impactul pe care îl au proiectele asupra mediului, impact ce trebuie evaluat, mai ales că se dorește dezvoltarea sectorului energetic într-un mediu optim. 

Oficialul a mai spus că aceste investiții„ vor însemna locuri de muncă, facturi mai mici pentru cetățeni și companii și un aer mai curat(energie verde)”, conform newsweek.ro.

Proiecte energetice pentru România

Acest anunț vine după ce ieri, compania daneză European Energy, a transmis faptul că dorește construirea unor centrale pentru producerea de hidrogen verde și e-metanol pe teritoriul României, lucru ce va susține sectorul energetic

În cursul anului curent, compania va încheia lucrarea pentru cea mai mare instalație din lume pentru producerea tipurilor de combustibil enunțate. Există posibilitatea ca aceasta să fie și cea mai mare fabrică comercială de energie regenerabilă la un cost competitiv. 

„Economiile naţionale trebuie să ajungă la neutralitatea climatică nu doar prin îmbunătăţirea mixului energetic, ci şi prin decarbonizarea industriei grele şi a transportului, abordând diferenţele de proces şi facilitând extinderea producţiei şi utilizării de hidrogen verde şi e-metanol. Reducerea costurilor va necesita o varietate de decizii politice, cu un climat de investiţii previzibil şi fiabil, un cadru regulator clar şi transparent, care să permită acorduri pe termen lung cu parteneri, instrumente financiare pentru partajarea riscurilor”, a declarat directorul biroului companiei din București, Ioannis Kalapodas, în ceea ce privește proiectul de pe teritoriul din România. 

Se pare că Senatul României a aprobat proiectul de lege pentru integrarea hidrogenului din surse regenerabile. Totuși, oficialii danezi transmis faptul că această lege trebuie completată cu investiții extrem de mari în infrastructură, dar trebuie create și condiții de piață fezabile și de durată pentru această producție de electricitate. De asemenea, oficialii companiei au transmis faptul că România ar trebui să se implice mai mult în cadrul alianțelor internațioanle, alianțe ce promovează colaborarea în sectorul energiei regenerabile, dar și în cel al tehnologiilor avansate, potrivit wall-street.ro.