Infofinanciar > Info > S-a lansat Expertul în Portrete! Cu ce noutăți vine Oppo Reno 10
Info

S-a lansat Expertul în Portrete! Cu ce noutăți vine Oppo Reno 10

S-a lansat Expertul în Portrete! Cu ce noutăți vine Oppo Reno 10
sursă foto: Infofinanciar / Adrian Lambru

Brandul de telefoane indeligente Oppo este deja pe piața din România de o perioadă de trei ani, iar succesul companiei chinezești în țara noastră nu a întârziat să apară. De data aceasta, în 2023, se lansează noul model, Oppo Reno 10, dar și varianta sa îmbunătățită, Oppo Reno 10 Pro 5G.

Pseudonimul acestui nou telefon mobil este „Expertul în portrete”, asta pe baza dotării sale cu o cameră foto de până la 32 de MegaPixeli pentru selfie-uri și încă un cumul de camere pe partea din spate ce însumează 64 de MegaPixeli, o tehnologie ce se apropie foarte mult de capacitățile unei camere de fotografiat performantă. „Încă de pe când lansam Reno 6, asta în 2020, focusul a căzut pe zona de portret prin care tehnologia de atunci scotea în evidență personajul”, spune Ciprian Mirea, Head of trade and product marketing OPPO Romania, cu ocazia evenimentului de lansare ținut marți, 18 iulie. „Au urmat încă două modele cu tehnologii din ce în ce mai avansate, iar acum lansăm ultimul model, Oppo Reno 10 și varianta sa Pro”.

Acest model vine cu o funcție nouă, aceea de a realiza portrete foarte bune pe timp de noapte, într-un cadru slab iluminat, atât în ceea ce privește fotografia, dar și video. Telefonul este dotat cu un obiectiv foarte asemănător cu cel al unei camere profesionale de fotografiat,cu un zoom opticde tip 2X

Un Expert în Portrete

Tiberiu Vîntur, fotograf și creator de conținut, a testat deja noul telefon al celor de la Oppo, iar în cadrul evenimentului de lansare a ținut să împărtășească câteva dintre impresiile sale: „Am realizat deja o serie de fotografii cu persoane cunoscute pentru noua campanie și am rămas plăcut surprins. Pozele au ieșit într-un stil foarte cinematic, e un efect al unei camere profesionale, surpinde atât trăsăturile celui fotografiat, poate aduce o emoție dacă surpinzi ceea ce trebuie”.

Echipa de la Oppo, în colaborare cu Tiberiu Vîntur, a realizat deja o serie de fotografii cu celebrități din țara noastră din diverse domenii de activitate pentru noul proiect, vedete precum jucătoarea de scrimă Ana Maria Brânză, actrița Anca Dinicu sau omul de afaceri Codin Maticiuc. „Modul portret al acestui telefon este unul foarte bun, își face foarte bine treaba. Pozele pe care le-am realizat am vrut să fie unele instantanee, nu am regizat nimic, totul a mers natural, iar eu zic că Oppo Reno 10 a făcut o treabă foarte bună pe această parte, a surprins chiar ce trebuia să surprindă”, mai spune fotograful Tiberiu Vîntur.

Tiberiu Vîntur și Ciprian Milea au prezentat noul telefon Oppo Reno 10 (sursă foto: Infofinanciar / Adrian Lambru)

Tiberiu Vîntur și Ciprian Mirea au prezentat noul telefon Oppo Reno 10 (sursă foto: Infofinanciar / Adrian Lambru)

Cu Oppo pe mai departe

Oppo este una dintre companiile partenere lumii sportive, prin colaborarea pe care o are atât cu Liga Campionilor, campionatul de internațional de fotbal, dar și cu turneul de tenis Wimbeldon, iar reprezentanții companiei din România au anunțat deja că doresc să extindă aceste parteneriate și în anii următori. „În plus, am avut în anii aceștia o campanie foarte frumoasă prin care am încercat să promovăm România din punct de vedere turistic cu ajutorul generațiilor Oppo, asta prin diferite activități și proiecte la nivel global”, mai spune Ciprian Mirea.

Ciprian Mirea a declarat în timpul evenimentului de lansare din data de 18 iulie faptul că beandul de telefoane mobile va scoate pe piață anual câte un model nou, căci specialiștii de pe partea tehnică lucrează foarte mult la tehnologii din ce în ce mai avansate