Ministerul Finanțelor a listat astăzi la Bursa de Valori București a 13-a emisiune de titluri de stat Fidelis. Valoarea a fost de aproape 1,5 miliarde de lei.
O parte dintre acestea au fost destinate donatorilor de sânge, care beneficiază de o dobândă de 7,25% pe an. În ultimii ani, românii au investit 32 de miliarde de lei în titluri de stat pentru populație, Fidelis şi Tezaur.
Conform spuselor directorului general al Trezoreriei Statului, Ștefan Nanu, dorește crearea de instrumente noi de economisire. Dar și modernizarea celor existente.
Ștefan Nanu: ”De fapt, programele astea umplu un gol, creează o alternativă de economisire. Creează o alternativă de plasament pentru investitori, deci statul a adus 30.000 de noi conturi la bursă Asta nu e puțin, e destul de mult și există un potențial foarte mare acolo. Intermedierea financiară în România e foarte mică, deci putem să mergem mai departe. Să sprijinim, lumea în alternativele de economisire”.