Compania de stat rusă Gazprom, care deține monopolul asupra livrărilor de gaz în Europa, a redus cu 33% livrările de gaz prin gazoductul Nord Stream.
Gazprom și-a motivat decizia spunând că este nevoită să oprească un echipament al firmei germane Siemens, la o zi distanță după ce a mai anunțat o reducere drastică. „Gazprom opreşte funcţionarea unei alte turbine cu gaz a Siemens la staţia de comprimare Portovaia”, menționează compania printr-un comunicat de presă. La Portovaia are loc umplerea cu gaz a conductei Nord Stream a cărei producție va trece joi de la 100 milioane de metri cubi de gaz pe zi la 67 milioane.
S-au pierdut pe drum 100 milioane metri cubi de gaz
Miercuri Gazprom a anunțat o primă scădere, de la 167 milioane metri cubi gaz la 100 milioane, justificând-o prin lipsa compresoarelor Siemens. Această decizie va duce la o scădere de 60% a aprovizionării cotidiene prin gazoductul submarin care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică.
În condițiile în care Gazprom enunță motive tehnice, oficialii de la Berlin sunt de părere că rușii se joacă cu prețul gazului pentru a adânci criza europeană. Din perspectiva germană, Rusia se răzbună pe Europa ca efect al ajutoarelor date Ucrainei.
De când Uniunea Europeană a dat liber la sancțiuni împotriva Rusiei exporturile de gaz către Europa s-au aflat într-o continuă scădere. Cu dorința de a renunța la dependența energetică față de Moscova după zeci de ani în care aceasta s-a consolidat, planurile Europei sunt date peste cap.
Importurile au scăzut pentru țările „neprietenoase”
Gazprom a anunțat miercuri că exporturile către țările din afara Comunității Statelor Independente (mecanismul de organizație al Rusiei paralel cu Uniunea Europeană, din care fac parte foste republici sovietice) au scăzut cu aproape 30% între 1 ianuarie și 15 iunie, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Creșterea prețului la gaz a determinat o balanță favorabilă pentru veniturile Rusiei, care deocamdată nu sunt afectate în această piață. Totodată, Gazprom a renunțat și la o bună parte din țările europene care nu au dorit să plătească gazul rusesc în ruble.
Decizia a fost luată de Vladimir Putin încă din timpul sancțiunilor SWIFT. Acesta a caracterizat statele europene care iau decizia de a sancționa Moscova drept „neprietenoase”, impunându-le un regim de plăți în ruble, chiar dacă contractele încheiate cu Gazprom stipulau moneda de schimb ca fiind dolarul sau euro.