Infofinanciar > Info > S-a modificat legea cu privire la analizele medicale la stat! Care sunt noile prevederi de la 1 iulie
Info

S-a modificat legea cu privire la analizele medicale la stat! Care sunt noile prevederi de la 1 iulie

S-a modificat legea cu privire la analizele medicale la stat! Care sunt noile prevederi de la 1 iulie
Sursa foto: medicalTV

Pe data de 26 mai, Guvernul a aprobat noul contract-cadru pentru acordarea de servicii medicale decontate de stat. Noile prevederi ar urma să intre în vigoare de la data de 1 iulie 2023. Noul proiect de lege introduce noi reglementări care au ca scop consolidarea prevenției și îmbunătățirea accesului la servicii medicale prin extinderea pachetului de bază. 

Legea a fost modificată pentru a se consolida depistare precoce și tratarea în faze incipiente a bolilor de care suferă românii. Potrivit contractului-cadrul, CNAS ar urma să majoreze numărul de analize care se pot efectua în ambulatoriu și, de asemenea, majorarea numărului serviciilor medical care se pot acorda în spitalele de zi. 

Astfel, prin intermediu asistenței medicale primare s-ar crea un cadru legal care permite depistare timpurie a bolilor cu impact major asupra sănătății populației. În plus, se introduc noi instrumente ce ar avea scopul realizării consultațiilor preventive pentru persoanele cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani. 

Ce noi analize acoperă statul 

De la data de 1 iulie 2023, întreaga populație cu vârste între 40 și 60 de ani ar putea beneficia de riscograme pentru depistarea precoce a posibilității dezvoltării de boli cardio-vasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum și pentru evaluarea sănătății mintale şi reproductive decontate de stat. 

Persoanele cu vârste de peste 60 de ani au beneficii suplimentare când vine vorba de analize acordate de stat, astfel, li se va oferi posibilitatea să realizeze evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinenţă urinară, evaluarea sănătății mintale și a riscului de demenţă şi depresie. 

Conform CNAS, contractul-cadru menționează și că adulții cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani beneficiază de la 1 iulie de o consultație anuală de prevenție. Acest lucru se întâmplă pentru a se consolida prevenția de boli. Medicii de familie vor putea recomanda o paleta mai largă de investigații paraclinice de care asigurații vor butea beneficia gratuit. 

Contractul-cadru reglementează plata în funcție de performanță 

Plata în funcție de performanță va fi reglementată pentru prima data în istorie de către noile reglementări aduse de contractul-cadru. Medicina de familie este primul segment de performanță, iar din acest motiv, se va aloca cea mai mare sumă din bugetul FNUASS în scopul dezvoltării acesteia. 

Asistență medicală ambulatorie beneficiază și ea de majorarea pachetelor de servicii de diagnostice și pachetele terapeutice se extind și ele, prin introducerea de noi servicii medicale. 

De asemenea, a fost realizat un cadru legal pentru creșterea accesului asiguraților la serviciile medicale fizice și de reabilitare în ambulatoriu. Fiecare furnizor de astfel se servicii va avea obligația, de la data de 1 iulie, să asigure un program de activitate de 7 ore pe zi, respectiv 35 de ore pe săptămâna, RomâniaTV.

Peste 100 de noi servicii medicale au fost adăugate pe lista serviciilor care pot fi furnizate în regim de spital de zi. De asemenea, unitățile sunt obligate să asigure un program de spitalizare de zi de cel puțin 5 zile pe săptămână și 7 ore pe zi, acoperit de prezența a cel puțin un medic specialist. Unitățile sanitare cu paturi sunt obligate să furnizeze servicii de cazare la un cost care nu depășește 300 de lei pe zi.