Infofinanciar > Info > S-a schimbat schimbarea! Guvernul intervine iarăși asupra facturilor românilor
Info

S-a schimbat schimbarea! Guvernul intervine iarăși asupra facturilor românilor

S-a schimbat schimbarea! Guvernul intervine iarăși asupra facturilor românilor
sursă foto: romaniatv.net

O nouă Ordonanță de Urgență (OUG) afost emisă de Guvernul României prin care dorește să modifice, încă o dată, facturile la energie electrică și gaze ale românilor. Aproximativ jumătate din gospodăriile din țara noastră resimt din greu criza energetică. Numeroși români sunt nevoiți să reducă consumul de energie electrică și de gaze pentru că nu-şi permit să plătească facturile.

Guvernul României a emis anterior o Ordonanță de Urgență care urma să modifice considerabil facturile de energie și gaze către populația țării. Acum, Executivul vine cu o nouă schimbare pe aceeași temă. Este vizată o reformulare a textului regăsit pe pagina de factură pe care o primesc românii, asta după ce iarna trecută au existat neînțelegeri cu privire la le limbajul în care sunt formulate acestea. Termenul de „consumatorul mediu” ar fi fost cel mai problematic, informează antena3.ro.

Un „consumatorul mediu” confuz

„Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vor stabili, prin ordin comun, un formular unitar de facturare a energiei electrice și a gazelor naturale, care să fie ușor de înțeles de către consumatorul mediu și să cuprindă informații relevante pentru acesta cu privire la depășirea consumului estimat în mod distinct pe facturi, astfel încât consumatorii să poată fi în cunoștință de cauză față de toate elementele de facturare într-un mod clar și precis”, se arată în actul normativ, potrivit economica.net.

Cele două instituții mai sus menționate au în vedere în acest moment o modificare a acestei prevederi printr-o altă Ordonanță de Urgență a Guvernului. În acest mod, ar urma să dispară noțiunea de „consumator mediu”, care avea un grad ridicat de ambiguitate. Pe lângă asta, nu va mai fi emis un formular unitar, noua reglementare referindu-se doar la „un conținut minim obligatoriu” al facturii care va fi stabilit de ANRE după consultări cu furnizorii din țară.

Soluția ateniană pentru micșorarea preșurilor la lumină

Guvernul grecesc a întocmit o serie de măsuri pentru a reduce semnificativ influenţa creşterii preţurilor la gaze naturale asupra preţurilor la energie electrică, transmite Bloomberg, citat de hotnews.ro. Planul Executivului de la Atena este să reducă la jumătate factura la curent. Măsurile noi iau în calcul ca electricitatea produsă din surse regenerabile, în hidrocentrale şi centrale nucleare, să fie regrupată într-o categorie distinctă iar pentru electricitatea produsă din combustibili fosili, preţul va fi stabilit separat. Propunerea va duce la venituri mai mici pentru energia curată, ca urmare a unor costuri de producţie mai mici.

„Aceasta ar putea asigura o reducere cu aproximativ 50% a preţurilor la electricitate, având în vedere că sursele precum gazele naturale au o pondere de doar o treime din mixul energetic, o pondere care va continua să scadă pe măsură ce tranziţia energetică va accelera”, se arată în documentul consultat de Bloomberg.