OMV Petrom, care se află pe primul loc pe piața din România în ceea ce privește distribuția carburanților, a decis să crească prețul benzinei cu 5 bani pe litru. Noua majorare a tarifului la acest combustibil are loc la două zile distanță de creșterea prețului motorinei tot cu 5 bani/ litru.
De la începutul anului 2023, carburanții s-au scumpit, în medie, cu 50 de bani pe litru, conform datelor practicate de cele mai importante benzinării de pe teritoriul țării noastre.
De pildă, sâmbătă, 22 ianuarie, la stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, un litru de benzină standard costă 6,49 lei/litru, în timp ce aceeași cantitate de motorină standard 7,62 lei/litrul.
În ultima săptămână, Petrom a operat mai multe scumpiri succesive la carburanți, cele mai multe fiind de câte 5 bani.
OMV Petrom are în structura sa o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV, scriu cei de la Economica.
Combustibili mai scumpi în 2023
Comparativ cu prețurile afișate de benzinării în ultima zi din anul 2022, în prezent, benzina este mai scumpă cu 49 de bani pe litru, în timp ce motorina cu 51 de bani pe litru.
La acest fenomen, spun experții, a contribuit în principal eliminarea plafonării combustibililor cu 50 de bani, decisă de Guvern în iunie 2022. Măsura însă nu a mai fost prelungită și pentru acest an.
Potrivit statisticilor, consumul mediu anual în România al carburanților este de circa 7,3 milioane de tone, din care 5,9 milioane reprezintă motorina.
Fără plafonare de 50 de bani
Guvernul a anunțat la sfârșitul anului 2022 că nu va mai prelungi și pentru anul 2023 măsura compensării cu 50 de bani a carburanților. Însă, premierul Premierul Nicolae Ciucă a susținut că plafonarea ar putea fi reintrodusă doar cu anumite condiții.
„Compensarea prețului la carburanți, dacă inițial părea că nu va produce efecte, constatăm că a fost o măsură bună. Trebuie să anunțăm că de la 1 ianuarie nu va mai funcționa. În măsura în care prețurile vor avea o evoluție care să depășească puterea de cumpărare și susținere a cetățenilor o vom aplica din nou”, a precizat la acea vreme șeful Executivului.
De asemenea, Ciucă a catalogat măsura luată de Guvern drept una buna, având în vedere că aceasta a dus la scăderea prețurilor la pompă.
„Dacă inițial măsura nu părea una care să producă efecte, putem să constatăm că a fost o măsură bună. Prețul la carburant ajungând la cel de dinaintea aplicării măsurii”, a mai adăugat premierul.
„Efectul dorit la vremea respectivă a fost obținut, în sensul că piața s-a stabilizat și prețurile au scăzut. Va fi luat în calcul acest argument și pe viitor. Un astfel de mecanism putem să îl folosim din nou ca pe o frână pentru ajustarea prețurilor”, a susținut și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, scrie Pro TV.
În urma acestei decizii, experții au atras atenția că există riscul ca în piață să existe creșteri ale prețurilor la pompă, lucru care s-a și întâmplat.
„Deocamdată credem că suntem într-o zonă de minime locale și pe termen scurt urmează o ușoară scumpire a carburanților, după care din nou lucrurile sunt la mila forțelor pieței și a influențelor geopolitice în același timp”, a avertizat la sfârșitul anului 2022 analistul economic, Claudiu Cazacu.