Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu a transmis faptul că românii defavorizați vor primi banii pe cardul de energie.
Aceasta a transmis în cursul acestei dimineți faptul că banii vor intra pe data de 15 septembrie. Astfel, săptămâna viitoare, românii vor avea pe cardul de energie și jumătatea ajutorului, și anume 700 de lei.
Bani intră pe cardul de energie
Bugetul pentru acest proiect se ridică la valoare de 2,8 miliarde de lei. Acest ajutor financiar este oferit pe tot parcursul anului în două tranșe egale, a câte 700 de lei fiecare. Fiecare beneficiar al programului de sprijin din partea statului primește 1.400 de lei.
„Pe 15 septembrie încărcăm voucherele de energie cu tranșa a doua, în valoare de 700 de lei”, a declarat ministrul. Din prima tranșă a fost cheltuit aproape 1 miliard, iar restul banilor au rămas pe carduri și pot fi folosiți în continuare”, a transmis Adrian Câciu.
Numărul românilor care beneficiază de acest ajutor din partea statului este de patru milioane, conform antena3.ro.
Acești bani pot fi folosiți pentru plata facturilor la electricitate, gaz, energie termică. Valabilitatea acestor carduri este până la finele acestui an.
A doua tranșă intră pe cardul de energie
Prima tranșă a acestui ajutor a fosta cordată în luna februarie a anului curent. Acest lucru s-a întâmplat pentru a ajuta românii să fie din nou la zi cu plățile la facturi.
„În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/an, sub formă de card de energie.
Ajutorul este acordat pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile, care locuiesc în aproximativ 2,8 milioane de gospodării eligibile, pentru a compensa prețul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire”, se arată în comunicatul de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
De asemenea, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a transmis faptul că banii pe cardurile de energie ale românilor vor ajunge în luna septembrie.
„Reamintesc faptul că din septembrie vom furniza alți 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri”, a spus Marcel Boloș.
Beneficiarii acestui ajutor de la stat sunt românii vulnerabili. Printre aceștia se numără seniorii ce au venituri lunare sub 2.00 de lei. Pe lista celor ce vor primi banii pe cardurile de energie sunt familiile beneficiare de alocație în baza Legii nr. 277/2010.
Persoanele cu handicap, indiferent de vârstă și cu un vent lunar mai mic sau egal cu 2.000 de lei se află pe lista beneficiarilor.
Cele din urmă pe lista persoanelor ce vor primi pe data de 15 septembrie banii pe cardul energie sunt și familiile și persoanele singure ce beneficiază de ajutor social. Venitul lunar trebuie să fie, de asemenea, mai mic sau egal cu 2.000 de lei.