La doar o zi distanță după ce Rusia a anunțat retragerea de pe Insula Șerpilor, se pare că avioane din Armata Roșie au bonbardat vineri seară teritoriul proasrăt “recăpătat” de ucraineni.
Insula Șerpilor a fost bombardată vineri seară de avioane Su-30.
Acest bombardament vine după ce Moscova a declarat că face un “gest de bunăvoință” și eliberează Insula Șerpilor.
„Conducerea armatei Federației Ruse nu ține cont nici de propriile declarații referitoare la ‘gestul de bunăvoință’. Toți cei care vorbesc despre negocierile și înțelegerile cu Rusia trebuie să știe aceste lucruri. Singurul lucru în care dușmanul este consecvent – ‘precizia loviturilor’, a comentat Valeri Zalujni imaginile publicate, în care se vede un avion care lansează bombe asupra insulei, potrivit agenției ucraineane Unian.
În imaginile suprinse se observă silueta unui avion care survolează insula și lansează proiectile, două dintre acestea lovind insula, în timp ce alte două cad în mare.
Potrivit lui Zalujni, proiectilele lansate de ruși sunt bombe cu fosfor, arme incendiare a căror utilizare este interzisă împotriva civililor, dar nu şi împotriva ţintelor militare, în virtutea unei Convenţii semnate în 1980 la Geneva.
Rusia a anunțat ceri ă părăsește Insula Șerpilor, o bucată de stâncă de 17 hectare cu mare valoare strategică, situată în Marea Neagră, la câteva zeci de kilometri de țărmurile României și Ucrainei.
O știre transmisă de agenția rusă RIA Novosti menționează că decizia armatei ruse reprezintă „un gest de bunăvoință”.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Aprărării susține că forțele Moscovei și-au încheiat „sarcinile încredințate” pe insulă în data de 30 iunie și au retras garnizoana staționată acolo.
Moscova: „Un gest de bunăvoință
„Rusia, ca un gest de bunăvoință, și-a retras trupele de pe Insula Șerpilor. Astfel, s-a demonstrat comunității internaționale că Federația Rusă nu interferează cu eforturile ONU de a organiza un coridor umanitar pentru exportul de produse agricole de pe teritoriul Ucrainei”, a menționat Ministerul Apărării de la Moscova.
Potrivit sursei citate, decizia armatei ruse „privează Kievul de oportunitatea de a specula subiectul crizei alimentare și de a acuza imposibilitatea de a exporta cereale, din cauza controlului trupelor ruse” în Marea Neagră.
Ministerul rus mai transmite că acum revine Ucrainei obligația de a demina apele în zona țărmurilor sale, inclusiv în apele portuare.
Rusia a capturat Insula Șerpilor la începutul invaziei, în urma unui incident devenit celebru.