Infofinanciar > Info > S-au aliniat astrele pentru un fost procuror! Care este pensia nesimțit de mare pe care o va primi
Info

S-au aliniat astrele pentru un fost procuror! Care este pensia nesimțit de mare pe care o va primi

S-au aliniat astrele pentru un fost procuror! Care este pensia nesimțit de mare pe care o va primi
Credit imagine: Capital.ro

Este vorba de controversatul procuror, Bogdan Licu, numit judecător la Curtea Constituțională, la propunerea PSD. Acesta se pensionează la 52 de ani, ceea înseamnă că va avea două venituri, cumulând pensia cu salariul.

 Bogdan Licu ar putea avea o pensie de aproape 28.000 de lei pe lună. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a suplimentat ordinea de zi a ședinței de marți și a hotărât înaintarea către președinte a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a lui Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României. 

La începutul acestei luni, Bogdan Licu a fost numit judecător la Curtea Constituțională după ce a fost propus de PSD și a primit 208 voturi în plenul Camerei Deputaților. Fostul procuror se va pensiona începând cu 10 iunie, atunci când ar urma să își înceapă mandatul de judecător la CCR.

Declarația de avere a viitorului judecător

Bogdan Licu a trecut în declarația de avere la capitolul venituri drepturi salariale suma de peste 21.000 de lei pe lună. Acestei sume i se adaugă diferențe salariale de 20.714 lei.

Din închirierea unui imobil, Licu a declarat suma 16.800 de euro (1.400 de euro pe lună). În ceea ce privește veniturile soției sale, Licu a trecut o pensie de 84.000 de lei, căreia i se adaugă 54.000 de lei din „servicii psihologice”.

Bogdan Licu are în proprietate două terenuri cumpărate împreună cu soția sa în 2007 și 2011 – unul de 2.370 mp, agricol şi intravilan, în Baloteşti, judeţul Ilfov, şi unul de 538 mp intravilan în comuna Frăsinet din judeţul Călăraşi.

Licu a mai menționat în declarația de avere o casă de aproximativ 250 mp în Baloteşti, judeţul Ilfov și trei apartamente, două în suprafață de 115 mp şi 117 mp în Bucureşti şi unul de 75 în Năvodari, judeţul Constanţa. Toate locuințele au fost cumpărate împreună cu soția sa, ultimele două fiind achiziționate în 2018 și 2020.

Bogdan Licu are în conturi aproximativ 37.000 de euro, aproximativ 60.000 de lei şi 7.500 de franci elveţieni.