Infofinanciar > Info > S-o țină tot așa! Vreme de primăvară, chiar la început de noiembrie
Info

S-o țină tot așa! Vreme de primăvară, chiar la început de noiembrie

Vreme, Sursă foto: Wish of Love
Sursă foto: Wish of Love

Chiar dacă toamna a început de aproape două luni, temperaturile se mențin ridicate în România. Este preconizat un weekend cu temperaturi de primăvară în majoritatea orașelor din țară.

Locuitorii României se vor bucura de temperaturi ridicate în zilele următoare. Chiar dacă în perioada de toamnă ar fi așteptate ploi, furtuni sau grade cu valori scăzute, se pare că vremea caldă nu vrea să plece din țară.

Conform meteorologului Alina Șerban, ,,Avem un peisaj meteorologic foarte plăcut, cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal în a avea la această dată, mai ales în jumătatea de sud a teritoriului. Vorbim de maxime de 20 și peste 20 de grade. Astăzi și mâine avem 23…24 de grade. Duminică se pare că va fi chiar mai cald de atât, 25…26 de grade. Ca la un început de vară. Sunt temperaturi plăcute, temperaturi cu 9…10 grade mai ridicate decât în mod normal în a avea la această dată, cu toate că ne așteptam la cel mult 15…16 grade la amiază” a precizat aceasta pentru Antena 3 CNN.

După cum prezintă Alina Șerban, ploile nu se vor arăta des în România, însă ceața va fi prezentă în a doua parte a nopții și în prima parte a zilei, în regiunile intracarpatice. Locuitorii din est și sud vor avea un cer însorit, iar în zonele montane vor fi temperaturi plăcute. Pe litoral, chiar dacă nu se mai poate intra în apa mării, vremea este caldă și plăcută.

În jumătatea de sud a teritoriului se așteaptă temperaturi de peste 20 de grade. Termometrele vor arăta temperaturi deosebit de mari pentru toamnă, în primele două săptămâni din noiembrie.  Valurile de aer cald vor fi prezente în România chiar și la mijlocul săptămânii următoare.

Luna noiembrie

Românii nu ar trebui să se aștepte la modificări mari în ceea ce privește vremea în ultimul timp. În prima parte a lunii vor fi temperaturi mari, iar ulterior vor ajunge la o medie normală pentru luna noiembrie.

Săptămâna 31.10 – 07.11

Temperaturile vor fi mai ridicate comparativ cu ce ar fi așteptat, mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi excendentar la nivelul întregii țări, în special în zonele montane.

Săpătămâna 07.11 – 14.11

În toate regiunile se va resimți o temperatură mai ridicată decât media normală. Cantitățile de precipitații pentru această perioadă vor fi deficitare la nivelul României.

Săptămâna 14.11. – 21.11.

În această săptămână, valorile temperaturii se vor apropia de cele normale. În regiunile vestice și nord vestice, regimul pluvioetric va fi deficitar, dar în rest vor fi în limitele obișnuite.

Săptămâna 21.11. – 28.11.

Temperaturile se vor apropia de cele medii așteptate în general la finalul lunii noiembrie. Exceptând zonele din centru, sud și est, cantitățile de precipitații se vor încadra în limitele normale.