Infofinanciar > Lumea la zi > Saga unui eșec anunțat! Vizita lui Biden în Arabia Saudită a adus doar creșterea prețului petrolului
Lumea la zi

Saga unui eșec anunțat! Vizita lui Biden în Arabia Saudită a adus doar creșterea prețului petrolului

Joe Biden în Arabia Saudită Sursa foto Observator
Sursa foto: Observator

Petrolul a înregistrat o nouă creștere după ce, săptămâna trecută, președintele Statelor Unite, Joe Biden a fost în vizita în Arabia Saudită, conform The Guardian.

Joe Biden s-a întors din Orientul Mijlociu fără niciun acord în ceea ce privește importul de petrol din zona respectivă. Această măsură a fost luată în baza crizei energetice la care este supusă lumea după stoparea gazului rusesc. Comercianții urmăresc piața de energie întrucât, cât de curând este posibilă o criză de aprovizionare cu petrol în Europa.

Conform Reuters, Biden a susținut și o alianță regională de securitate care să includă Israelul. Scopul acesteia este acela de a contracara amenințările iraniene. Această inițiativă nu a fost văzută cu ochi buni de Arabia Saudită.

„Statele Unite sunt angajate în construirea unui viitor de cooperare în regiune, în parteneriat cu voi toţi, şi Statele Unite nu pleacă nicăieri”, a susținut liderul de la Casa Albă.

Referitor la acest subiect, ministrul saudit a spus că „nu a mers atunci când Statele Unite au încercat să-şi impună valorile în Afganistan şi Irak. De fapt, aceasta s-a întors împotriva lor. Fiecare ţară are valori diferite şi acestea trebuie respectate”.

„Mesajul este că OPEC+ ia decizia de aprovizionare cu petrol, iar cartelul nu este nici pe departe interesat de ceea ce încearcă să obțină Biden”, a transmis analistul de la Avatrade.

Conform Digi 24, luni, prețul țițeiului Brent a crescut cu 2,6%, atingând valoarea de 103,88 de dolari. Acest lucru s-a întâmplat după ce prințul Faisal bin Farhan al Saud, ministrul de externe al Arabiei Saudite a răspuns negativ tuturor speculațiilor în ceea ce privește o posibilă creștere a producției.

Biden a plecat cu mâna goală de la arabi

Această majorare a prețului barilului de petrol a venit după ce, săptămâna trecută, acesta a înregistrat valori și sub 100 de dolari.

Acesta a susținut că liderii care au fost prezenți la summitul de zilele trecut, printre care și Joe Biden nu au adus în discuție acest subiect. La momentul actual națiunile OPEC+ continuă să evalueze condițiile pieței.

„OPEC+ va continua să controleze aprovizionarea cu petrol și o singură țară nu poate determina aprovizionarea cu petrol – cel puțin acesta este mesajul pe care producătorii l-au transmis după vizita lui Biden în Arabia Saudită”, a continuat explicația analistul.

Arabia Saudită și-a manifestat disponibilitatea de a-și crește capacitatea de extracție a petrolului cu un milion de barili pe zi. Oficialii au transmis însă că această creștere, nu înseamnă majorarea producției.