Care sunt aceste joburi cu salarii motivante, deși nu includ pe grila de criterii diploma de bac?
Joburi fără dimplomă de bac
Examenul de Bacalaureat este semnul sfârșitul liceului și deschide uși elevilor care îl promovează să își ducă studiile la următorul nivel, și anume cel universitar. Însă nu toți elevii reușesc să ia notă de trecere la acest examen. Nu trebuie să existe panică, în acea situație, lucrurile nu se termină acolo. Cei care nu au putut obține diploma de Bacalaureat, se pot orienta direct la piața muncii, conform româniatv.ro.
Conform site-urilor specializate recrutărilor de angajați, cele mai solicitate meserii care nu presupun trecerea examenului de Bac sunt următoarele:
– Postul de lucrător comercial. Are un salariu salariu 1.500 de lei, care se cumulează și cu anumite bonusuri din vânzări;
– Postul de gestionar. Are un salariu care atinge cu aproximație suma de 2.000 de lei;
– Postul de operator call-center. Are un salariu de circa 1.100 de lei, la care se adugă plata pentru orele suplimentare;
– Postul de agent de vânzări. Are un salariu lunar de până la 1.500 de lei, la care se adaugă și bonusuri, în funcție de contractele încheiate;
– Postul de hair-stylist sau frizer ( pe românește). Are un salariu de început ce ajunge undeva la 2.500 de lei;
– Postul de barista/ barman. Are un salariu minim de 2.000 de lei, iar pe lângă salariu se adaugă și sumele mari obținute adesea din bacșișuri;
– Postul de mecanic auto. Un mecanic auto ajunge să câștige în medie, 1.000 de euro;
– Postul de agent imobiliar. Are salariul în jur de 800 de euro pe lună, peste care se suprapune și un procent din vânzările efectuate;
– Postul menajerelor și personalului de serviciu. Are un salariu de aproximativ 400 – 460 de euro;
– Postul de alpinist utilitar. Acesta este unul dintre joburile mai puțin cunoscute de liceenii fără prospecte, însă merită luat în considerare, având un salariu de peste 3.500 de lei.
Situația examenului final în România
În cadrul examenului de Bacalaureat din anul 2022 s-au înscris 126.000 de absolvenți, din cei aproximativ 150.000 de elevi care au terminat stadiul liceal, dintre care mai mult de 15.000 din promoțiile anterioare. Chiar şi aşa, luând în considerare și elevii care repetă proba, numărul lor este în continuare în scădere.
Studiile superioare nu oferă nimănui garanția unui loc de muncă bine plătit. În pofida faptului că influenţează şi au un aport de cunoştinţe folositor, studiile universitare nu sunt necesare pentru a-ţi găsi un venit ce depășește media. Din contră, angajatorii pun preț pe priceperea şi abilităţile pe care un candidat le deţine, iar aceste însușiri pot fi obținute și pe cont propriu, prin urmarea unor cursuri de calificare sau de specializare, şi prin înscrierea în programe de formare sau stagiatură oferite de companii.