Infofinanciar > Info > Salarii mai mari cu 50%, însă nu pentru profesori! Cine va primi bani în plus
Info

Salarii mai mari cu 50%, însă nu pentru profesori! Cine va primi bani în plus

profesori,
Sursa foto: fanatik.ro

La momentul actual se află în prim plan mișcarea de protest a profesorilor, ce au intrat în grevă generală pentru a atrage atenția oficialilor cu privire la neregulile și nevoia de schimbare din cadrul sistemului de învățământ. Începând cu 22 mai, profesorii au încetat activitatea, iar acest lucru se va implementa până când cerințele exprimate de profesori vor fi rezolvate.

Principala problemă a salariaților din învățământ este nevoia unor majorări salariale, având în vedere faptul că aceștia se luptă cu salarii extrem de mici de mult timp. Pe lângă această problemă se adaugă și altele, tot de ordin financiar, precum plata orelor suplimentare, un salariu mediu brut pentru noii dascăli și, în unele cazuri, rambursarea cheltuielilor de deplasare.

Salarii mai mari pentru anumiți bugetari

Deși există continue negocieri, sindicatele din învățământ anunță faptul că nu au reușit sa ajungă la un consens cu privire la rezolvarea cererilor profesorilor. Aceste cerințe sunt destul de greu de rezolvat deoarece au crea o gaură în buget și ar complica și mai tare situația deficitului existent la acest nivel. Pe scurt, oficialii afirmă că nu au banii suficienți pentru a rezolva problema din învățământ și cu scopul de a opri greva generală impusă de profesori ca metodă de criză pentru rectificarea anumitor probleme.

Dar, se pare că statul deține buget pentru a realiza majorări salariale destinate unei alte categorii de bugetari. Deși greva generală a profesorilor amenință buna funcționare a anului școlar și pune în pericol desfășurarea examenelor naționale, oficialii aleg să crească salariile unei alte categorii. Astfel, anumiți bugetari ar putea beneficia de creșteri salariale de până la 50%. Astăzi, Camera Deputaților a votat majorarea salariilor și creșterea numărului de angajați, fără a lua în calcul actuala grevă a profesorilor.

Așadar, angajații Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), instituție ce se află în subordonarea Ministerului Mediului, vor beneficia de creșteri salariale de până la 50%. Această inițiativă se află acum în proces de promulgare. De asemenea, prin acest proiect de lege este majorat și numărul de posturi disponibile în cadrul acestei instituții, de la 260 la 350 de posturi, prin modificări la nivelul OUG 125/2022. În cadrul votului acestui proiect de lege au existat 186 de voturi „pentru”, 90 de voturi „contra” și o abținere.

Greva profesorilor continuă

Aceste creșteri salariale pentru angajații AFM vin într-un context nepotrivit, în care profesorii au intrat în grevă generală, prima din ultimii 18 ani, cerând o majorare a salariilor. De asemenea, această creștere a salariilor trezește controverse deoarece Guvernul este în proces de impunere a unor măsuri de austeritate, necesare pentru reducerea cheltuielilor statului, conform Stiripesurse.

Sindicaliștii din învățământ au anunțat astăzi că în urma discuției de astăzi de la Palatul Victoria alături de reprezentanții Guvernului, nu s-a ajuns la un acord cu privire la încetarea grevei generale a cadrelor didactice. „Azi nu avem nimic concret. Poate mâine vin cu o surpriză (cei din Guvern, n.red.). La sediul FSLI va fi mâine o ședință a liderilor celor trei confederații și    i-am invitat pe Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, pe ministrul Finanțelor și pe ministrul Muncii. Greva continuă și așteptăm surpriza” au anunțat sindicaliștii.

Aproximativ 70.000 de membri ai personalului auxiliar și nedidactic și peste 150.000 de cadre didactice au participat la această formă de protest. Sindicatele cer majorarea salariilor, dar reprezentanții Guvernului au propus până în acest moment doar stimulente financiare pentru noii angajați și cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ din zone defavorizate. Situația nu poate fi remediată prin amânarea începerii anului școlar, potrivit premierului Nicolae Ciucă, care le-a mai spus sindicatelor că, procedând astfel, țara ar risca să depășească obiectivul de deficit bugetar, conform Stiripesurse .