Potrivit ultimelor informații venite din jurul Complexului Energetic Oltenia (CEO), salariile angajaților ar putea fi majorate începând cu data de 3 ianuarie 2023 la cererea sindicatelor. Acest lucru se va întâmpla dacă administrația și reprezentanții asociației vor ajunge la o înțelegere. Totodată, sindicaliștii le-au solicitat celor din conducerea CEO să introducă în fondul de salarii și economia făcută de companie în 2022, dar și ajustări ale salariilor pentru o anumită categorie de muncitori din carierele și termocentralele companiei.
Din Directoratul CE Oltenia vor pleca Gigel Jianu și Cosmin Mitrică, ale căror contracte expiră pe data de 28 octombrie 2022. Însă, acestea vor putea fi prelungite de Consiliul de Supraveghere cu încă patru luni dacă va decide să facă acest lucru, scriu cei de la gorjeanul.ro.
CEO trebuie să funcționeze în totalitate
„În momentul de față, la CE Oltenia funcționează 7 grupuri, iar 6 dintre ele au fost retehnologizate, după cheltuirea a 140 de milioane de euro. Cu toate acestea, în urma vizitei Comisiei Economice și de Industrii a Senatului, vizită desfășurată la CE Oltenia și CE Hunedoara, s-a constatat că, deși funcționale și retehnologizate, din cele 6 grupuri nu funcționează decât 4, ceea ce asigură 1000 MWh. Această funcționalitate asigură siguranța pentru 10-12 ani, dar, dacă ar funcționa toate, în condiții optime, producția de energie ar putea crește cu 50%, cu un impact pozitiv asupra prețului de tranzacționare”, a susținut senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai.
De asemenea, acesta a mai făcut referire și la Complexul Energetic Hunedoara, care, potrivit senatorului, ar avea nevoie de investiții în valoare de 25 de milioane de euro pentru modernizarea exploatărilor de cărbune. Acești bani s-ar putea obține prin „ajustarea corespunzătoate a PNRR pe componenta Energie”, a mai susținut oficialul, potrivit celor de la România Liberă.
900 de milioane pentru modernizarea Complexului Energetic Oltenia
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a susținut că, pe lângă sumele alocate prin Fondul de Tranziţie Justă, CEO va primi bani și din Fondul de Modernizare. Astfel, aproximativ 900 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru investiţiile din judeţele Gorj şi Dolj pentru modernizarea capacităţilor de producţie care aparţin de Complexul Energetic Oltenia şi pentru realizarea unor capacităţi energetice noi.
„Avem un mesaj clar pentru cei de la Complexul Energetic Oltenia: nu închidem nimic, ci, din contră, investim în modernizare şi pregătim complexul pentru viitor. Da, în Oltenia se produce majoritatea energiei electrice de care România are nevoie. De aceea, în ultimii 3 ani Guvernul a alocat aproximativ 1 miliard de euro pentru funcţionarea optimă a CEO”, a mărturisit ministrul vinerea trecută, atunci când a participat la aniversarea a 50 de ani de activitate a centralei Rovinari.
De asemenea, Popescu a spus că CEO nu se va închide, ci dimpotrivă, va trece printr-un amplu proces de modernizare.
„Când acele unităţi, care produc energie electrică pe bază de cărbune, nu vor mai putea să funcţioneze din punct de vedere al eficienţei comerciale, vor fi în rezervă, pentru că nu se ştie ce situaţii vom avea de înfruntat pe viitor. Vom avea grijă să funcţioneze atât timp cât este necesar, dar totodată vom trece şi la etapa de folosire a gazului natural şi de producţie a energiei din surse regenerabile. Ministerul Energiei oferă tot sprijinul ca să construim mai departe, pentru ca acest complex să funcţioneze zeci sau chiar poate sute de ani de acum încolo”, a mai susținut Virgil Popescu, potrivit bursa.ro.