La începutul lunii iulie, profesorii au primit salariile mărite cu o medie de peste 25% ca urmare a grevei generale din educație. Această creștere a salariului este un plus de 1.300 lei brut pentru învățători, profesori și personalul didactic auxiliar și un adăugat de 400 lei brut pentru personalul nedidactic.
După luni întregi de greva, există și un rezultat pozitiv pe care cadrele didactice și l-au dorit.
Majorarea salariului cu 50% din 2024
Efortul și dedicarea de care dau dovadă zilnic cadrele didactice din țara noastră, au fost într-un final recunoscute printr-o mărire semnificativă a salariilor. Educația este esențială pentru dezvoltarea societății și dezvoltarea unei noi generații așa încât să rămână cât mai mulți în țară, creșterea salariilor este un pas necesar și un semnal puternic de apreciere a muncii profesorilor pe care o depun în formarea tinerilor.
Această majorare a veniturilor a intrat în vigoare cu efect imediat și s-a reflectat în salariile încasate pe data de 14 iulie. „Promisiunea a fost onorată: începând de astăzi, cadrele didactice din România primesc salariile majorate!” a afirmat ministrul Educației Ligia Deca. Ordonanța prevede și alte măsuri menite să aducă un plus de echitate în sistemul de remunerare. Așadar, odata cu începerea noului an, un debutant în învățământ va avea un salariu egal cu cel mediu pe economie. În plus, se va aplica o creștere salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.
Procesul de implementare a acestei măsuri nu a fost lipsit de sincope. În ziua în care au fost plătite primele salarii majorate, Ministerul Educației a transmis în școli o versiune actualizată a programului de salarizare. Din nefericire, există multe erori ale aplicației care calculează salariile și a dus la neîncredere în sistem.
Erori în sistemul de calcul
Deci drumul spre o educație de calitate și spre un sistem de remunerare corect și echitabil în acest domeniu este în plin proces de construcție. Îmbunătățirea condițiilor de muncă și a salariilor cadrelor didactice reprezintă un pas mare în îmbunătățirea sistemului educațional românesc. Potrivit Edupedu.ro, mare parte dintre cadrele didactice și-au primit salariile. Dar, cu toate acestea, aplicația întâmpină multe probleme. Aceste erori provoacă calcule diferite ale salariilor de la o situație la alta, majorări care nu corespund cu cele anunțate de oficiali.
Profesorii privesc cu neîncredere sistemul de calcul al remunerațiilor. Versiunea cea mai recentă a aplicației EduSal este însoțită de un document care a fost trimis în școli pe 14 iulie la ora 22:00. „Această versiune este pentru acordarea integrală a drepturilor salariale aferente lunii iunie 2023. Pentru corecții la lunile anterioare lunii iunie 2023 vom reveni în timpul cel mai scurt cu o altă versiune de EduSAL”, au declarat reprezentanții din Ministerul Educației, conform kanald.ro.