Foarte mulți români vor începe să-și primească salariile mai devreme: în luna aprilie. Potrivit unui ordin al ministrului de Finanțe pe care Edupedu.ro a reușit să-l obțină, profesorii și ceilalți angajați ai Ministerului Educației își vor primi salariile pe 11 aprilie, cu trei zile mai devreme decât data obișnuită.
Și asta nu e tot, mai multe organizații au luat decizia de a le da angajaților salariile mai devreme în această lună.
De ce s-a luat această decizie
Măsura de precauție a fost luată pentru a evita ca data plății să cadă pe 14 aprilie, care este Vinerea Mare.
Mai precis, e vizat ordinul cu numărul 1.247 din 28 martie 2023, care nu s-a publicat încă în Monitorul Oficial (MO), „pentru stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor aferente lunii martie 2023”.
Cele mai recente statistici ale Ministerului de Finanțe indică faptul că aproximativ 295.000 de locuri de muncă sunt vizate. Mai exact, Ministerul Educației va avea 294.930 de angajați în ianuarie 2023.
Când vor avea loc plățile
Personalul din educație își primește de obicei salariile pe data de 14 a lunii, în conformitate cu Ordinul Ministerului de Finanțe cu numărul 86 din 2005, care servește drept temei legal pentru reglementarea datelor din luna în care se primesc salariile pentru angajații bugetari.
Cea de-a cincea zi a vacanței de Paște este 11 aprilie, conform calendarului pentru anul universitar 2022-2023. Paștele ortodox este sărbătorit în acest an pe 16 aprilie, iar ultimul modul al anului universitar, al cincilea, începe miercuri, 19 aprilie, când studenții și profesorii se întorc la cursuri.
Potrivit anexei ordinului, Academia Română va efectua plata și în data de 11 aprilie pentru angajații instituției. Alte ministere incluse de ordin sunt Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), precum și următoarele instituții: Serviciul de Protecție și Pază (SPP) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Aceștia ar urma să facă plățile pe data de 12 aprilie, conform antena3.ro.
Cum să cumperi vechime la muncă
Pentru persoanele interesate s ăse pensioneze anticipat, există o metodă prin care aceștia să achiziționeze ani de vechime.
Trebuie să se plătească într-un procent de 25% din salariul minim brut, ceea ce înseamnă 750 de lei, pentru a face rost de vechime. Dacă este vizat un an de vechime, ar trebui să se plătească suma de 750 de lei pe lună, pentru un total de 9.000 de lei.
„Rolul acestor contracte de asigurări sociale care se încheie între Casa Teritorială de Pensii și viitorul beneficiar al unei pensii de limită de vârstă este acela de a contribui la sistemul public de pensii cu acea contribuție de asigurări sociale de 25%.
Se întărește principiul contributivității, pentru că pentru acei ani se contribuie, dar, practic, acele persoane care nu îndeplinesc condițiile pentru a aplica la o pensie, dacă nu își cumpără acești ani de vechime retroactivă, nu puteau să beneficieze de nicio pensie”, a declarat șeful Casei de Pensii, potrivit Antena3 CNN.