Infofinanciar > Info > Salariile românilor vor crește! Ce măsuri pregătește Guvernul
Info

Salariile românilor vor crește! Ce măsuri pregătește Guvernul

Salariile românilor vor crește! Ce măsuri pregătește Guvernul
Credit imagine: dreamstime.com

Veşti bune pentru angajaţii din România. Coaliţia de guvernare discută mai multe metode prin care românii să fie mai puţin împovăraţi de taxele care li se opresc din salariu.

Un scenariu vehiculat este acela al reducerii contribuţiilor la contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS). Scăderea ar avea loc treptat, implementându-se de-a lungul a doi ani. Astfel, primul an ar duce la o scădere cu două procente a contribuţiilor sociale. În cel de-al doilea, scăderea ar fi de trei procente. Pentru a ilustra mai bine schimbarea, vom da un exemplu. Cineva care în momentul de faţă are salariul minim pe economie va rămâne cu 56 de lei în plus la fiecare salariu la anul. Peste doi ani, el ar vedea lunar în cont 140 de lei în plus. Menţionăm că salariul minim brut se ridică în momentul de faţă la 3000 de lei, ceea ce înseamnă că un român cu această remuneraţie va avea aproximativ 1900 lei în mână.

România şi sistemul de taxe

Situaţia fiscală a României a stârnit an de an îngrijorări în rândul autorităţilor. Alături de Irlanda, România este singura ţară UE care atrage sub 30% din PIB din venituri fiscale. Deşi taxele scăzute sunt considerate unul dintre motivele pentru aceste procente îngrijorătoare, adevărata cauză este colectarea deficitară a acestor venituri de către stat. Astfel, sunt discutate mai multe măsuri prin care averile românilor să fie mai eficient declarate, iar impozitele aferente, colectate. Totodată, sunt luate în considerare mai multe scenarii prin care persoanele cu venituri mari să plătească nişte taxe şi impozite suplimentare, în vreme ce aceia cu o remuneraţie mai scăzută vor fi uşuraţi de o parte dintre poverile lor fiscale.

Astfel, în vreme ce un sistem al impozitării progresive se află în discuţii şi în mijlocul controverselor din coaliţia de guvernare, taxele pentru sănătate ar urma să scadă în cazul celor care primesc remuneraţia minimă pe economie. Deocamdată, posibilul scenariu al reducerii acestei poveri fiscale este confirmat doar de surse ale publicaţiei Antena 3 CNN.

Luaţi în vizor pentru o taxare suplimentară sunt bogaţii ţării. În număr foarte mare raportat la populaţia ţării şi veniturile medii ale acesteia, românii cu mari averi – peste 50 de milioane de euro – ar putea fi nevoiţi să scoată din buzunar 1,5% din fondurile lor. Banii care ar ajunge astfel la buget ar fi utilizaţi pentru proiecte de mediu.

Alte măsuri de protecţie socială

În ultimul timp, în special în contextul unei inflaţii galopante şi a unor crize sociale şi economice semnificative, oficialii au propus mai multe proiecte legislative. Dintre ele, amintim voucherele pentru familii cu copii – acestea ar putea beneficia de 1.500 de lei în plus. Banii vor fi folosiţi pentru programe de after-school, a mai arătat Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse în propunerea sa. De asemenea, familiile numeroase şi tinerii ar putea beneficia de carduri sociale.

Nici pensionarii nu sunt excluşi din lista celor care ar putea primi ajutoare. În primul rând, amintim că cei care au lucrat şi după ce au intrat la pensie îşi pot recalcula veniturile.

De asemenea, tichetele valorice pentru energie pot ajuta anumite gospodării să-şi achite facturile. Vorbim de sume de până la 1.500 de lei pe an.