Infofinanciar > Info > Salariu și pentru cei sfinți. Câți bani câștigă un preot din România
Info

Salariu și pentru cei sfinți. Câți bani câștigă un preot din România

Patriarh Daniel sursa foto Curs de Guvernare
Sursa foto: Curs de Guvernare

La fel ca în alte domenii, și salariul preoților diferă în funcție de gradul de încadrare și de studiile efectuate.

Salariile preoților debutanți cu studii superioare pornesc de la 3.700 de lei. Acestea pot ajunge la peste 20.000 de lei pentru cei care ocupă funcții e conducere în Biserica Ortodoxă Română, în 2022.

Ce salarii au preoții?

Preoții cu studii superioare de gradul I încasează un salariu de 4.000 de lei.

Preoții cu studii superioare de gradul II au un salariu de 3.850 de lei.

În timp ce, preoții debutanți cu studii medii au un salariu de 3.550 de lei, asemeni preoților cu studii superioare și grad definitiv.

Salariilor preoților cu funcții de conducere în cadrul BOR

Preoții încadrați pe funcțiile de arhiepiscop major, mitropolit Biserica Ortodoxă Română și Biserica Romano Catolică sunt asemănați cu funcțiile de secretari și chestori ai Senatului și ai Camerei Deputaților. Ei au o indemnizație lunară de aproximativ 21.840 de lei.

Arhiepiscopii și șefii de cult câștigă asemeni miniștrilor. Salariul este de 21.840 de lei.

Episcopii și episcopii vicari sunt asimilați funcțiilor de vicepreședinți ai comisiilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților și câștigă 19.552 lei.  

Cu un salariu puțin mai mic de 18.720 de lei sunt episcopii vicari, episcopii-coajutor, episcopii auxiliari și arhierii vicari. Ei încasează același salariu precum senatorii sau deputații.

Patriarhul Daniel, capul Bisericii ortodoxe Române are un salariu luna de 23.930 de lei.

Cine este Patriarhul Daniel?

Patriarhul Daniel este actualul patriarh al Bisericii ortodoxe Române și locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei. El a fost înscăunat în această demnitate la 30 septembrie 2007.

În contextul războiului din Ucraina, Patriarhul Daniel a îndemnat oamenii la rugăciune pentru încetarea invaziei, cu doar câteva zile înainte de Sfintele Sărbători Pascale.

„Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos înseamnă biruinţa iubirii Lui răstignite asupra morţii cauzate de ură şi violenţă. Însă, Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică, pământească, ci ea este trecerea de la viaţa pământească vremelnică, la viaţa cerească veşnică. De aceea, la slujba Învierii din noaptea de Paşti cântăm: Astăzi prăznuim omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, viaţa veşnică. Deoarece Hristos Cel înviat din morţi a dăruit femeilor mironosiţe bucurie, iar ucenicilor Săi pace, Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne îndeamnă pe toţi creştinii să împărtăşim celor din jurul nostru bucuria şi pacea lui Hristos prin rugăciune şi fapte bune”, spune Preafericitul Părinte Daniel, în mesajul de Paști transmis joi, 21 aprilie.

„În mod deosebit, să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina şi să ajutăm pe refugiaţii ucraineni.”

„De asemenea, să arătăm preţuire şi iubire milostivă tuturor oamenilor bolnavi şi întristaţi, bătrâni şi singuri, dar şi copiilor din familiile sărace. Totodată, să păstrăm în iubirea noastră frăţească pe toţi românii aflaţi în jurul graniţelor României şi în diaspora română”, a mai fost auzit spunând liderul Bisericii Ortodoxe Române.