Guvernul a decis să majoreze salariul minim brut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei pe lună, începând cu 1 iulie. Această creștere se traduce într-o majorare netă de 284 de lei. Potrivit Ministerului Muncii, după aprobarea acestei măsuri, un număr de 1.871.266 de angajați vor beneficia de noile condiții salariale.
„În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariaţi, respectiv în jur de 14% din numărul total de salariaţi activi. De majorarea salariului de bază minim la 3.700 de lei vor beneficia 1.871.266 de salariaţi. Aceasta nu se aplică salariaţilor din agricultură şi industria alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale în vigoare”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Muncii.
În urmă cu o săptămână, Ciolacu a vobit și despre angajații din agricultură și industria alimentară.
„Acelaşi lucru l-am avut cu toţi partenerii. Acolo nu a fost solicitarea de creştere, ştiţi că acolo este mult mai mare. Avem la 4500. Urmează pe urmă să vină fiecare. A fost o abordare din partea patronatelor în primul rând, pe urmă au venit şi sindicatele, ambii parteneri sociali ai Guvernului României şi au venit cu o propunere de modificare a salariului minim în funcţie de ramuri şi de categorii”, a explicat premierul, potrivit Digi24.
„Măsura va avea efecte pozitive la nivel social, prin stimularea ocupării în sectoarele în care există cerere de forţă de muncă şi reducerea muncii la negru, iar la nivel economic, prin creşterea consumului, cu influenţă şi asupra importului bunurilor de consum şi sporirea puterii de cumpărare a salariaţilor”, au mai transmis, joi, oficialii Ministerului Muncii.
Salariul minim va crește de la 1 iulie
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, în cadrul ședinței de Guvern, că măsura mult așteptată de majorare a salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei pe lună va intra în vigoare de la 1 iulie. De asemenea, acesta a menționat că s-a aprobat și creșterea sumei lunare neimpozitate de la 200 de lei la 300 de lei, ceea ce va rezulta într-o creștere netă de 284 de lei pentru angajați.
„Cea mai aşteptată decizie de azi este creşterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social, de care beneficiază peste 1,8 milioane de angajaţi din România”, a spus premierul în şedinţa de Guvern.
Marcel Ciolacu a adăugat că „practic, angajații vor primi în plus 284 de lei pe lună”.
Șeful Executivului a subliniat că, prin aceste măsuri, Guvernul face un pas semnificativ pentru a se alinia la cerințele Directivei europene privind salariul minim.
„Ministerul Muncii şi partenerii sociali lucrează deja la mecanismul care va introduce salariul minim european în România până în noiembrie. Formula stabilită va ţine cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii”, a mai spus Ciolacu, potrivit RTV.