2024 poate aduce schimbări importante. Există foarte multe decizii care sunt luate la nivelul statului. Având în vedere anumite probleme economice cu care țara se confruntă. Astfel, mai mulți factori importanți, precum salariul minim pe economie s-ar putea modifica în noul an.
În spațiul public se spune că în anul 2024 ar putea apărea schimbări ale salariului minim. Momentan, acesta are aceeași valoare cu nivelul stabilit in octombrie anul trecut. Astfel, guvernanții caută opțiuni în vederea păstrării echilibrului economic prin prevenirea scăderii salariului minim.
Salariul minim în 2024
În octombrie 2023, salariul minim pe economie a fost majorat cu 300 de lei brut, adică a ajuns la 3.300 de lei brut. Așadar, un angajat cu un astfel de salariu va primi un net de 2.079 de lei. Din păcate, la sfârșitul anului trecut, au existat discuții privind riscul de scădere a salariului minim cu 83 de lei. Acest lucru ar surveni ca urmare a eliminării unor facilități fiscale care scutesc plata taxelor pentru suma de 200 de lei din salariu.
Totuși, pentru moment, salariul minim pentru anul 2024 rămâne înghețat. Așteptându-se la o majorare începând cu 1 iulie. Astfel salariul minim pe economie ar ajunge la 3.700 de lei brut, adică 2.307 lei net.
Contribuțiile sociale în noul an
Nivelul salariului minim pe economie actual reprezintă punctul de pornire pentru stabilirea contribuțiilor destinate diverselor venituri în 2024. Cum ar fi activitățile liber-profesionale, independente, veniturile din închirieri, investiții, tranzacții cripto și altele. Astfel, 25 mai devine data la care Codul fiscal, pe baza valorii salariului minim, va stabili contribuțiile la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile din 2024.
În condițiile în care s-ar aplica un prag salarial mai scăzut pentru stabilirea plafoanelor fiscale, numărul celor care ar fi supuși obligațiilor de plată a CASS ar crește. Pentru contribuabili, informațiile privind evoluția salariului minim pe economie în 2024 și implicațiile acesteia sunt de extremă importanță. Astfel, pentru veniturile din 2023, sumele CASS care urmează să fie plătite în 2024 se calculează pe baza salariului minim brut de 3.000 de lei. Care este valabil de la 1 ianuarie 2023, conform Hotărârii de Guvern 1.447/2022.
Scenarii pentru 2024
Ținând cont de schimbările anunțate, salariul net ar putea crește la 2.129 de lei. Existând deduceri pentru salariații sub 26 de ani sau pentru cei cu persoane în întreținere. În condițiile în care salariul minim ar crește la 3.700 de lei din iulie 2024, salariul net ar ajunge la 2.307 lei, iar costul total suportat de angajator la 3.579 lei. Acest lucru ar fi posibil cu menținerea scutirii de taxe de 200 de lei la salariul minim.
În acest context, trebuie avut în vedere faptul că angajații din alte industrii precum construcții, agricultură și industria alimentară au salarii minime brute mai mari decât salariul minim pe țară. Veniturile și facilitățile fiscale ale acestor angajați vor fi, de asemenea, afectate de modificările din aceste sectoare, conform ProTV .