Premierul Ciolacu a anunțat vineri, la Baia Mare, când va deveni efectivă adoptarea salariului minim european în România.
Marcel Ciolacu a anunțat că de pe data de 15 noiembrie, România va trebui să aplice salariul minim european. Potrivit acestuia, din 2025 va intra în vigoare o nouă lege a salarizării. Măsura va fi însoțită de o reforma fiscală, reorganizarea administrativă şi o reformă în sistemul bugetar.
„La nivel european, familia social-democrată, prin comisarul Schmit, a venit şi avem de aplicat salariul minim european. Deci, cu alte cuvinte, o viziune la nivel european. Părerea mea este să nu mai inventăm noi iarăşi apa caldă. Și să mergem pe o viziune a Uniunii Europene – pentru aceeaşi muncă să fie plată egală. Avem termen de implementare 15 noiembrie.”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a mai menționat că în agricultură şi construcţii salariul minim este mai mare, potrivit observator.