Infofinanciar > Info > Salariul minim va fi majorat! Câștiguri mai mari pentru angajați de la 1 iulie
Info

Salariul minim va fi majorat! Câștiguri mai mari pentru angajați de la 1 iulie

Salariul minim va fi majorat! Câștiguri mai mari pentru angajați de la 1 iulie
sursa foto arhiva companiei

Salariul minim în România va fi majorat la 3.700 de lei brut începând cu 1 iulie. Aliniindu-se astfel la standardul european care prevede ca salariul minim să reprezinte cel puțin jumătate din salariul mediu pe economie.

Această creștere de la 3.300 lei la 3.700 lei brut marchează un pas important către îndeplinirea obiectivului european, având în vedere că salariul mediu pe care se bazează bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024 este de 7.567 lei.

Ministerul Muncii este în proces de elaborare a unui cadru legislativ pentru implementarea Directivei europene privind salariile minime adecvate, asigurându-se astfel că firmele și angajații remunerați la nivelul minim pe economie vor fi informați despre majorările necesare.

Propunerea PSD pentru salariul minim

În paralel, Partidul Social Democrat (PSD) și-a exprimat angajamentul ferm de a introduce salariul minim european în România până la sfârșitul anului 2024.

„PSD își asumă ca obiectiv politic major implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024. În acest sens, specialiștii PSD lucrează deja la elaborarea unei propuneri de reglementare, pentru transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană”, potrivit unui comunicat de presă.

Propunerea va fi realizată în colaborare cu ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu.

„PSD consideră că trebuie definit un mecanism automat pentru majorarea anuală a salariului minim din România, într-o manieră predictibilă, care să garanteze creșterea nivelului de trai și a puterii de cumpărare pentru toți salariații din România.

Majorare automată a salariilor

Creșterea salariului minim la 3.700 de lei, anunțată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană.

PSD consideră că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte și în veniturile salariale ale cetățenilor. Introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important în special pentru salariații din sectorul privat, unde există cel mai mare număr de angajați încadrați cu acest nivel minim de salarizare”, se menționează la finalul comunicatului, potrivit Antena3.