Infofinanciar > Info > Salariul nebănuit al unui vânzător de înghețată. Ce sume încasează lunar un angajat de la mare
Info

Salariul nebănuit al unui vânzător de înghețată. Ce sume încasează lunar un angajat de la mare

Românii o să își petreacă mini-vacanța pe litoral
Sursa foto: dreamstime.com

Unul dintre cele mai căutate locuri de muncă din sezonul de vară, de pe Litoralul românesc, este acela de vânzător de înghețată. Nici salariul și nici procentul care se primește din vânzări nu sunt de trecut cu vederea.

Pe perioada verii, pe foarte mulți studenți îi încântă ideea de a avea proprii bani, și de aceea decid să se angajeze, mai ales că sunt în vacanță. Cei care aleg să muncească pe litoral au un dublu beneficiu, pe o parte câștigă bani de buzunar, iar pe de alta se pot relaxa la mare.

Ce sume câștigă un vânzător de înghețată

Conform unui anunț din partea unui operator economic care se află pe Litoral, salariul pe care îl poate încasa un vânzător de înghețată poate ajunge și la 3.500 de lei pe lună. Dar nu numai atât, pe lângă salariul de bază, acesta mai primește și procent din vânzări.

O mare parte din antreprenorii care își desfășoară activitatea la malul mării au constatat că o soluție mult mai rentabilă este să recurgă la serviciile oferite de angajați din Asia, deoarece aceștia sunt loiali și muncitori.

„E foarte bine. Nu ştiu cum am supravieţuit patru ani aici, dar îmi place aici. Toţi oamenii sunt buni cu mine. Sunt cu iubita aici, iar compania mă ajută să-mi aduc toată familia. Îmi doresc să stau aici cât mai mult timp. Vreau să fiu aici. M-am adaptat în România”, este declarația făcută de Ahmed, un ospătar venit din Sri Lanka.

Salariile pentru angajații străini care aleg să vină în România să muncească în industria ospitalității pleacă de la suma de 2.500 de lei pe lună, dar poate depăși cu ușurință suma de 6.000 de lei pe lună.

Alte salarii pe litoral

Cu toate că salariile pe care le oferă patronii de la malul mării nu sunt unele de neglijat, oamenii nu doresc să vină aici. Pe Litoralul românesc există o lipsă de personal destul de accentuată, cu toate că salariile și bonusurile sunt mai mult decât atractive. De exemplu, o persoană care se ocupă cu închiriatul șezlongurilor poate încasa sume destul de mari, pe lângă bacșișuri.

“Au două mese pe zi, hidratare la discreţie şi plus salariul. Un puşti de 18 ani să câştige între 3500 şi 4500 de lei pe lună, depinde doar de el, plus tips ul pe care şi-l face, eu cred că e un salariu foarte atractiv. Nu e mare filosofie să închiriezi un şezlong sau să pui o bere la draft într-un pahar”, este explicația oferită de un administrator de plajă, conform romaniatv.net 

Criza locurilor de muncă

Nu este recentă situația în care firmele din România se confruntă cu lipsa angajaților, deși există locuri de muncă. Totuși, în ultima vreme această problemă capătă proporții însemnate, iar dacă nu se vor aplica soluții, nivelul la care va ajunge această problemă va fi unul iremediabil.

Managerii din România sunt de părere că dacă nu vor exista rezolvări pentru această problemă până în anul 2026, am putea ajunge să avem aproape o jumătate de milion de posturi vacante, pe care oamenii să nu dorească să le ocupe. Acest lucru nu numai că afectează firmele, dar afectează și economia României, informează playtech.ro