Infofinanciar > Lumea la zi > Sam Altman se întoarce la conducerea OpenAI! S-a terminat „lupta de putere”
Lumea la zi

Sam Altman se întoarce la conducerea OpenAI! S-a terminat „lupta de putere”

Sam Altman (sursă foto: reuters)

Liderul demis al producătorului de ChatGPT, OpenAI, se va întoarce la conducerea companiei. Asta după ce a fost concediat cu doar câteva zile în urmă. Se încheie astfel o „luptă pentru putere”. O lupă scurtă, dar haotică, care a șocat industria tehnologică. Și a subliniat conflictele legate de modul în care se poate construi în siguranță inteligența artificială.

Reprezentanții companiei au declarat marți, 22 noiembrie, că a „ajuns la un acord de principiu”. Asta pentru ca cofondatorul Sam Altman să revină în funcția de director general. Însă sub conducerea unui alt consiliu de administrație.

Acordul a fost încheiat în urma unor negocieri intense. Negocieri care au început sâmbătă, 18 noiembrie, între partea lui Altman și membrii consiliului de administrație care l-au dat afară. Discuțiile au inclus dezacorduri cu privire la rolul viitor al lui Altman și la cine va rămâne în consiliul de administrație, scrie apnews.com.