Unul dintre cei mai valoroși jucători de fotbal din Spania a fost acuzat de fraudă fiscală. Samuel Eto’o după perioada petrecută pe Camp Nou și-a recunoscut în fața justiției vinovăția și a primit ulterior pedeapsa cu închisoarea. Pedeapsa primită prevede 22 de luni în spatele gratiilor.
Fostul star al lui Chelsea, în vârstă de 41 de ani, a recunoscut că a fraudat Trezoreria Publică cu 3,3 milioane de lire sterline între 2006 și 2009, pe când era la Barcelona. Eto’o l-a acuzat anterior pe agentul său Jose Maria Mesalles de evaziune fiscală, care a primit, de asemenea, o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. În instanță, Eto’o s-a referit la Mesalles ca la un membru al familiei, spunând: „Recunosc faptele și voi plăti, dar să se știe că atunci eram copil și că am făcut întotdeauna ceea ce mi-a cerut tatăl meu”.
Succesul de pe Nou Camp
Eto’o a rambursat parțial taxa pe care o datorează și a fost obligat să plătească încă 1,5 milioane de lire sterline sub formă de amendă, iar Mesalles 776.000 de lire sterline. Camerunezul nu a plătit impozitul pe veniturile pe care le-a obținut din transferul drepturilor sale de imagine de la Puma la Barcelona între 2006 și 2009. În schimb, el a impozitat drepturile de imagine prin intermediul a două societăți, dintre care una avea sediul în străinătate, în Ungaria, astfel încât nu a plătit întreaga sumă de impozit spaniolă necesară. Eto’o a susținut anterior că Mesalles a fost responsabil, deoarece s-a ocupat de finanțele sale. Mesalles are antecedente pentru fraudă și a fost condamnat penal pentru fraudă fiscală, înșelăciune și delapidare, după ce Eto’o a deschis un proces civil împotriva sa.
De asemenea, judecătorul a decis că Mesalles trebuia să-i plătească lui Eto’o daune de 15,4 milioane de lire sterline, dar acestea nu au fost plătite niciodată. Eto’o a avut o perioadă de mare succes pe Nou Camp între 2004 și 2009, marcând 130 de goluri în 199 de meciuri. Executarea acestor pedepse va fi suspendată însă, având în vedere că ambii nu au antecedente penale, iar autorităţile au recuperat din prejudiciu.
Jucătorul african al anului
Samuel Eto’o a marcat peste 100 de goluri în 5 sezoane cu FC Barcelona, și este actualul deținător al recordului de cele mai multe meciuri jucate de către un jucător african în La Liga.Din iunie 2009 el a devenit unul dintre cei mai buni marcatori ai Barcelonei. Deasemenea, el este unul dintre cei care au marcat în două finale ale UEFA Champions League.
Ca membru al lotului echipei naționale a Camerunului, a reușit să câștige aurul la jocurile olimpice din 2000. Eto’o a participat la două Cupe Mondiale și 6 Cupe ale Africii, dintre care două le-a câștigat. Este cel mai bun marcator al Cupei Africii, cu 18 reușite. Eto’o a fost desemnat, de asemenea, jucătorul african al anului în 2004 și 2005