Infofinanciar > Info > Sărăcia afectează milioane de români. Despre ce categorie de români este vorba
Info

Sărăcia afectează milioane de români. Despre ce categorie de români este vorba

romania saraci botosaneanul.ro
Sursa foto: Arhiva companiei

Sărăcia afectează unul din cinci români, potrivit datelor INS.

Conform datelor INS, rata sărăciei s-a diminuat doar cu 0,1 puncte procentuale în anul 2023. Astfel, numărul persoanelor sărace a fost de 3,970 milioane. În comparație cu anul 2022, acest număr a scăzut cu 59.000 de persoane.

În anul 2023 s-a constatat faptul că bărbații sunt mai săraci decât femeile. Rata sărăciei la bărbați a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât cea a femeilor. Indicele cel mai înalt al sărăciei a fost înregistrat în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 0-17 ani și 18-24 ani.

„Dacă în anul 2023 nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populaţie (47,1%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative şi în mod evident situaţia s-ar fi înrăutăţit în cazul persoanelor vârstnice (de 65 de ani şi peste) care, într-o proporţie de 86,6%, ar fi fost în stare de sărăcie relativă. Aceeaşi situaţie s-ar fi înregistrat şi la persoanele aflate în grupa de vârstă 55-64 de ani. Dar într-o proporţie mai redusă, de 49,4%”, notează INS, potrivit Adevărul.ro