Infofinanciar > Lumea la zi > Sărbătorile pascale arată diferit în diverse țări ale lumii. Iepurașul de Paște, simbolul fertilității
Lumea la zi

Sărbătorile pascale arată diferit în diverse țări ale lumii. Iepurașul de Paște, simbolul fertilității

Iepuraș cu ouă de paște
Credit imagine: dreamstime.com

Sărbătorile pascale sunt celebrate diferit în funcție de zona geografică. În țările majoritar catolice, mai ales, există puternice elemente precreștine sau interpretări inedite ale canonului, care s-au răspândit apoi și în alte zone. De exemplu, iepurașul are o origine păgână. El a fost popularizat în spațiul Germaniei. Inițial, reprezenta fertilitatea, fiind animalul patronat de zeița Eastre, care guverna totodată renașterea naturii și recolta bogată.

Zeița Eastre a avut multe nume de-a lungul timpului și a figurat sub o formă sau alta în numeroase culturi precreștine, mai ales în cea asiro-babiloniană, sub numele de Iștar. Tot de la ea vine și denumirea din engleză, „Easter”, pe filieră germanică. Iepurașul ar fi fost înainte o pasăre rănită de moarte, pe care zeița a salvat-o, schimbându-i în același timp și forma. Dar ea și-a păstrat capacitatea de a depune ouă, pe care apoi le decora și i le dădea lui Iștar drept ofrandă. Germanii care au imigrat în Statele Unite ale Americii au adus cu ei povestea și tradiția zeiței păgâne, iar americanii au preluat obiceiul. Din SUA, iepurașul a ajuns în întreaga lume.

Spectacole fascinante în țările catolice

În Spania, Săptămâna Mare se manifestă ca un carnaval. Mulți credincioși construiesc care alegorice pentru a participa la parade, iar costumația este una cel puțin interesantă: o capă roșie cu un coif ascuțit. Fețele participanților sunt complet ascunse de mantii – li se văd doar ochii, prin niște găuri în material. Adesea, mantiile sunt albe sau negre, însă în anumite orașe, precum Megala sau Valladolid, ele vor fi de culoare roșie.

Ascunderea feței simbolizează rușinea pe care credincioșii o resimt în fața păcatelor pe care le-au comis, atât ei, cât și strămoșii lor și ai întregii omeniri. Și în Italia sărbătoarea este una solemnă, dar care și încearcă prin intermediul paradelor să mențină vie povestea suferinței lui Iisus Hristos și a Fecioarei Maria.

Italienii prepară o pâine care e decorată cu o împletitură din trei fire de aluat. Acestea simbolizează Sfânta Treime. În Franța, în schimb, caracterul este unul mai degrabă ludic – vânătoarea de ouă e principala activitate prin care familiile sărbătoresc în așteptarea Nopții de Înviere. Și elementul umanitar este foarte proeminent în spațiul francez: spre exemplu, micul oraș Bessières face an de an o omletă din 15.000 de ouă. Scopul este de a hrăni toți cetățenii localității liniștite din sudul Franței, raportează Adevărul.

Cum stau lucrurile în Europa de Est

În țările est-europene, atât în cele ortodoxe, precum România, cât și în cele majoritar catolice, precum Ungaria, Polonia sau Slovacia, principala activitate de Paște este vopsirea și decorarea ouălor. În acest spațiu ouăle vopsite sunt adesea duse la rang de artă, existând local practica de a goli oul de conținut pentru a-i vopsi coaja și a-l păstra astfel cât mai mult timp. O altă practică specifică tuturor acestor țări est-europene este prezentarea coșului cu alimente în Noaptea de Înviere, pentru ca acesta să fie sfințit de către preot.