Infofinanciar > Lumea la zi > Au aceleași drepturi ca oamenii! Șase dintre cele 13 specii de balene sunt pe cale de dispariție
Lumea la zi

Au aceleași drepturi ca oamenii! Șase dintre cele 13 specii de balene sunt pe cale de dispariție

Au aceleași drepturi ca oamenii! Șase dintre cele 13 specii de balene sunt pe cale de dispariție
Sursă foto: dreamstime.com

Regele Kiingi Tuheitia al VII-lea, conducătorul populației maori din Noua Zeelandă, a făcut un apel pentru acordarea de drepturi juridice balenelor. Într-un mod similar cu drepturile omului. Aceasta vine în contextul în care Noua Zeelandă a recunoscut anterior un munte și un fluviu ca entități vii. Într-o mișcare menită să protejeze importante aspecte ale culturii și naturii în ochii maorilor.

Într-un mesaj îndreptat către protecția speciilor marine vulnerabile, regele a subliniat că balenele merită să trăiască într-un mediu sănătos. Pentru a-și putea restabili populațiile. Această intervenție rară din partea regelui și a liderului tribal al Insulelor Cook, Travel Tou Ariki, a evidențiat necesitatea ca știința să acorde mai multă atenție cunoștințelor și perspectivei popoarelor indigene, în vederea unei protecții mai eficiente a balenelor.

,,Nu mai putem să închidem ochii”, a declarat liderul tribal Travel Tou Ariki.

,,Balenele joacă un rol vital pentru sănătatea întregului nostru ecosistem oceanic. Declinul lor perturbă echilibrul delicat care susţine întreaga viaţă în Te Moana”, a adăugat el.

,,Trebuie să acţionăm cu maximă urgenţă pentru a proteja aceste creaturi magnifice înainte de a fi prea târziu”, a insistat el, conform observatornews.ro.