În luna ianuarie a acestui an, a fost publicat clasamentul celor 50 cele mai frumoase sate din lume. Este vorba despre un top realizat de echipa de la UN Tourism, o agenție din subordinea Organizației Națiunilor Unite (ONU), specializată în acest domeniu de activitate. Nu apare nicio localitate din România în clasament, dar Breb, din Maramureș, și Polovragi, din județul Gorj, fac parte acum dintr-o listă scurtă de 20 de nume ce urmează să intre într-un program de specializare în domeniul turismului.
Astfel, industria aceasta arată din nou că este una în plină dezvoltare și că satele tradiționale românești oferă o alternativă foarte bună pentru cei care preferă o vacanță autentică, câteva zile departe de agitația orașelor.
„Acest lucru ne oferă acum și deschidere internațională, ceea ce ne bucură foarte tare”, spune, în cadrul unui interviu pentru Revista Capital, Ioan Oanea, primarul comunei Ocna Șugatag, unde se află și satul Breb. Localitatea este renumită în toată țara pentru casele tradiționale construite din lemn. Unele dintre ele sunt vechi de sute de ani, iar localnicii se ocupă cu drag de conservarea lor. Casele se remarcă prin gardurile din nuiele și acoperișurile ascuțite din șindrilă, iar peste tot se observă o atenție remarcabilă la detalii.
Cel mai vizitat sat din Maramureș
„Suntem o localitate turistică, cel mai vizitat sat din Maramureș, iar localnicii întrețin activități specifice, s-au obișnuit cu asta”, completează primarul. În acest sens, de remarcat faptul că, în Breb, se află 62 de unități de cazare , conform datelor oferite în luna noiembrie 2024 de către Organizația de Management al Destinației, mai multe decât se regăsesc în județe întregi.
De exemplu, în aceeași perioadă, în Teleorman erau 28 de locații, în Ialomița – 29, iar în Călărași – 45. „Locuitorii au investit foarte mult și foarte frumos în turismul din Breb și continuă să o facă”, adaugă edilul. Ofertele sunt, astfel, numeroase și pentru toate buzunarele. La Casa Vladicu, de exemplu, o noapte de cazare costă 170 de lei pentru doi adulți, iar în aceleași condiții, la Breb 220C turiștii plătesc suma de 399 de lei.

Gospodarie din satul Breb, judetul Maramures, Romania. (sursă foto: Facebook / Magical România)
Tradiția pe primul loc
Pe partea de administrație locală există, de asemenea, o activitate intensă în conservarea tradițiilor. Ioan Oanea spune că în fiecare zi e câte ceva de făcut și că echipa de la primărie este permanent alături de localnici pentru a-i ajuta. „În doi ani de zile, am reușit să investim aproximativ 1,2 milioane de lei doar în reabilitarea sistemului de canalizare. Pe partea de asfaltare e puțin mai complicat, trebuie să fim foarte atenți. Nu vrem să stricăm acel aspect al satului tradițional, și-ar pierde astfel atracția pe care o are satul, noi vrem să ducem tradiția mai departe”.
Primarul spune că atât sătenii, cât și oficialii din sat țin foarte mult la conservarea esenței și frumuseții localității. Pe lângă investiții în acest sens, se organizează tot felul de evenimente și activități în spirit tradițional pentru a atrage turiști. „Pentru 2025 avem un proiect nou, suntem în stadiul de achiziție, prin care vrem să organizăm în Breb un târg al meselor populare. Vrem să construim un spațiu unde turiștii să vină și să vadă produsele tradiționale, lucrările meșteșugărești, să participe la ateliere de lucru și așa mai departe”, adaugă edilul.
Tradiția, văzută ca o adevărată lege
La aproape 150 de kilometri distanță, în direcția Vest, se află satul Ciocănești, din județul Suceava, situat într-o zonă pitorească de pe Valea Bistriței, o localitate care datează din 1499. Această localitate se remarcă în rândul destinațiilor turistice din țara noastră prin locuințele oamenilor deosebit de harnici, cetățeni care au ales cu mare drag să păstreze tradiția locului. Ciocăneștiul este un adevărat muzeu în aer liber, cu peste 600 de gospodării special ornamentate, una mai frumoasă ca alta, în stil tradițional, inspirat din modelele ouălor încondeiate, un obicei emblematic pentru această regiune.

Ciocănești a obținut în anul 2014 titlul de „Sat cultural al României” (sursă foto – arhiva personală)
„Satul acesta este unicat”, spune primarul din localitate, Radu Ciocan. Oficialul explică faptul că autoritățile locale încurajează practica de a conserva tradițiile locului cât mai mult timp. „Noi oferim toate materialele necesare celor ce vor să-și decoreze casele, acestora le mai rămâne să achite apoi doar mâna de lucru. Am ales să oferim acest sprijin pentru că împodobirea schimbă total aspectul unei gospodării, o aduce în rând cu celelalte. La final, tabloul este unul mult mai frumos, îți bucură ochii. Iar turiștii care ajung aici sunt foarte încântați”.
Muzee și bilete
Pe partea de turiști, Radu Ciocan declară că la muzeele din localitate, unde un bilet costă 7,5 lei, au ajuns aproape 10.000 de vizitatori în 2024. Însă, spune că numărul real al acestora este unul mult mai mare. Nu toți cei care ajung în Ciocănești aleg să viziteze și muzeele, ci doar să se plimbe printre casele decorate, să le fotografieze, să stea de vorbă cu localnicii și să afle povestea locului luând satul pur și simplu la pas.
„Adesea vin autocare pline cu turiști care se bucură doar de o plimbare prin sat. Noi, per total, suntem mulțumiți la momentul actual de numărul de oameni care ajung aici. Dar lucrăm în continuare la noi atracții pentru ei, avem idei bune, zic eu. Chiar consider că suntem pe drumul cel bun”, adaugă apoi edilul din localitatea suceveană. De exemplu, la momentul de față, echipa de la primărie desfășoară un proiect prin fonduri PNRR, pentru reabilitarea a opt gospodării vechi de peste 80 de ani, ce ajunge la o valoare de aproape trei milioane de lei.
Pacea vieții la sat
De amintit că satul Ciocănești a obținut în anul 2014 titlul de „Sat cultural al României”, o adevărată mândrie pentru localnici. Radu Ciocan își amintește că a fost în juriu pentru desemnarea aceleiași distincții în anul următor, când atenția s-a îndreptat atunci către localitatea Jurilovca, din județul Tulcea. Locuitorii au reușit de-a lungul vremii să păstreze și să dezvolte specificul pescăresc al comunității rurale, să pună accent pe tradiții, să spună spună mai departe povestea locului.
Plăcut surprins de ceea ce oferă satul lipovenesc, Marian Sterea, fotograf de meserie, a ales în urmă cu câțiva ani să se mute din Constanța într-o locuință construită în 1893 din Jurilovca. Cu timpul, alături de soția sa, Daniela, Marian a desfășurat diverse activități în sat, chiar la el în curte, pentru a aduce oamenii aproape, pentru a atrage vizitatori și, spune el, pentru a aduce un zâmbet.

Pentru Marian Sterea, Jurilovca s-a dovedit un exemplu pe bună practică și este bucuros să ajute localitatea să se dezvolte (sursă foto – Marian Sterea)
„Am organizat o clacă de chirpici în 2021, la scurtă vreme după ce ne-am mutat aici, am chemat lumea din sat să ne ajute la reabilitarea casei, dar și să petreacă timp împreună, să formăm o comunitate unită și frumoasă”, spune fotograful în cadrul unui interviu pentru Revista Capital. „Iar de atunci am tot avut activități, de la concerte, la petreceri, la sesiuni de lucru manual cu cei mici. Împărtășim apoi povestea noastră în mediul online, oamenii află de noi și nu puțini sunt cei care ne bat la poartă, sunt curioși să afle despre noi, despre sat, despre ce facem pentru această comunitate”. Pentru Marian Sterea, Jurilovca s-a dovedit un exemplu de bună practică și este bucuros să ajute localitatea să se dezvolte în cel mai frumos mod posibil.
