Infofinanciar > Lumea la zi > Scandal Diplomatic între China și Rusia! Moscova respinge „în mod brutal” cetățenii chinezi
Lumea la zi

Scandal Diplomatic între China și Rusia! Moscova respinge „în mod brutal” cetățenii chinezi

China Sursa foto Reuters
Sursa foto Reuters

Reprezentanții chinezi în Rusia au adoptat o atitudine critică față de tratamentul care le-a fost aplicat celor cinci cetățeni de origine chineză, cărora li s-a refuzat intrarea pe spațiul rusesc. Reprezentanții Chinei au clasificat acest comportament drept unul care nu servește relațiilor de prietenie dintre cele două țări.

Cei cinci cetățeni chinezi nu au fost lăsați să treacă la vamă, cu mașina, din Kazahstan, la sfârșitul lunii iulie, asta după ce le-au fost verificate vizele timp de patru ore și li s-au anulat, au comunicat vineri, 4 august 2023, reprezentanții ambasadei pe contul lor de pe platforma WeChat.

Întâlnirea cu rușii

Diplomații chinezi au avut o întrevedere cu ministrul rus de Externe, dar și cu agențiile de frontieră din Rusia, „subliniind în mod clar că aplicarea brutală și excesivă a legii de către Rusia în acest incident a afectat grav drepturile și interesele legitime ale cetățenilor chinezi”, era menționat în textul postării de pe rețeaua de socializare.

Reprezentanții ambasadei au citat declarații ale oficialilor ruși potrivit cărora Rusia salută și nu are politici discriminatorii împotriva cetățenilor chinezi, precum și faptul că destinația indicată în cererea de viză a celor cinci chinezi nu corespundea cu destinația lor reală.

Beijingul și Moscova au vorbit în repetate rânduri despre relațiile lor puternice de când președinții Xi Jinping și Vladimir Putin au anunțat un parteneriat „fără limite” în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă, cu câteva zile înainte de a lansa invazia din Ucraina, informează reuters.com

Trădarea chineză

China a anunțat vineri, 4 august, că va trimite un oficial de rang înalt în Arabia Saudită pentru discuțiile din weekend privind găsirea unei soluții pașnice la războiul din Ucraina, un forum care exclude Rusia, ceea ce reprezintă o lovitură diplomatică pentru Kiev și Occident.

Diplomații ucraineni și occidentali speră ca reuniunea de la Djedda a consilierilor de securitate națională și a altor înalți oficiali din aproximativ 40 de țări să conducă la adoptarea unor principii-cheie pentru un viitor acord de pace care să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina.

Trimisul special chinez pentru afaceri eurasiatice Li Hui va vizita Djedda pentru discuții, a declarat vineri Ministerul chinez de Externe.

„China este dispusă să colaboreze cu comunitatea internațională pentru a continua să joace un rol constructiv în promovarea unei soluții politice la criza din Ucraina”, a declarat Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al ministerului chinez, într-o declarație.

China a mai fost invitată la o sesiune anterioară de discuții la Copenhaga, la sfârșitul lunii iunie, dar nu a participat.

De când Rusia a lansat invazia Ucrainei în februarie anul trecut, China a menținut legături economice și diplomatice strânse cu Rusia și a respins apelurile internaționale de condamnare a Moscovei.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că speră ca inițiativa să conducă la un „summit pentru pace” al liderilor din întreaga lume în această toamnă pentru a aproba principiile, bazate pe propria sa formulă în 10 puncte pentru o soluționare, informează euractiv.com